Preşedintele executiv al ALDE Hunedoara, Marius Sanfirişca (foto), susţine că nu mai are acces la mailul organizaţiei de partid, după ce liderul judeţean a schimbat, din nou, parola.
Poate fi exclus?
„Înainte de alegerile parlamentare, am avut o discuţie cu preşedintele Mircea Moloţ, solicitându-i, după ce s-a schimbat parola de la mailul organizaţiei, să-mi dea noua parolă. Mi-a răspuns că nu îmi mai dă acces la mailul partidului. Am făcut o sesizare conducerii ALDE, după această discuţie. Le-am spus ce se întâmplă la Hunedoara, deşi asemenea lucruri sunt de grădiniţă. Acum, din nou, au schimbat parola şi nu am acces la mailul ALDE Hunedoara. Cum poţi construi cu cineva care face aşa ceva? Nu ştiu ce vrea Mircea Moloţ”, a declarat Marius Sanfirişca într-o emisiune televizată.
Preşedintele executiv al ALDE Hunedoara a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că potrivit Statutului partidului, Mircea Moloţ riscă să fie exclus din formaţiunea politică. „Conform articolului 18 din Statut, se poate aplica sancţiunea excluderii domnului Moloţ din partid. Este vorba de aliniatele care menţionează că, dacă un membru încalcă prevederile Statutului sau încalcă hotărârile organismelor de conducere, el poate fi dat afară din partid. Mircea Moloţ se încadrează la aceste prevederi”, susţine Marius Sanfirişca.
„Un simulacru perfect”
Liderul ALDE Hunedoara a mai afirmat că la Biroul Politic de acum câteva zile, în care s-a decis ca Daniel Constantin să nu mai aibă sprijin politic, „totul a fost un simulacru perfect. Am participat la acea şedinţă, deşi totul a fost regizat din partea celor care i-au retras sprijinul politic lui Daniel Constantin. Şi Mircea Moloţ a luat cuvântul acolo, după ce s-a spus că la Hunedoara nu s-au adus decât 260 de voturi în plus după venirea lui în partid. Moloţ a spus în şedinţa respectivă că trebuie să se rupă pisica”, a adăugat preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Hunedoara a ALDE, Marius Sanfirişca.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Eu cred ca nu Molot va fi excus din partid dar tu...sigur esti pe listă
Cine e Sanfirisca ? Cine e Molot ? Cel ce s-a implicat ca Deva si Hunedoara sa aiba acces pe autostrada ( egal dezvoltare ) ? Sebesul la 25 000 de locuitori are 3 descarcari ! No coment ! Fire-ati ai "dreacu"
de politicieni ! :( :(
Atentie mare cu Samfirisca . Sa nu plece cu tacamurile de la ALDE ... Omul e foarte periculos !
Vai de capul meu !!!!Cine este papagalu asta fratilor? ''presedintel ALDE'' serios? un idiot fost bisnitar si cu retard a ajuns sa se gandeasca ca e presedinte???BAH TREZITIVA!!!!
Vai de capul meu !!!!Cine este papagalu asta fratilor? ''presedintel ALDE'' serios? un idiot fost bisnitar si cu retard a ajuns sa se gandeasca ca e presedinte???BAH TREZITIVA!!!!