Categories: ActualitateFlash

Președintele Laurențiu Nistor: Fiecare zi care trece înseamnă facturi și mai greu de suportat!

Pentru 40.000 de hunedoreni există lege care le permite să achite tarife reduse la energia electrică, însă aceasta nu se aplică

 

Adriana Năstase
Deși legea le permite să plătească facturile la energia electrică la jumătate, aproximativ 40.000 de hunedoreni încă nu beneficiază de această măsură a guvernului. Oamenii sunt disperați, deoa­rece facturile sunt foarte mari acum și aplicarea legii i-ar scuti de plata unor sume importante.

Bradul și 15 comune
„În aceste zile, mai mulți cetățeni care locuiesc în arealul Munților Apuseni, mi-au prezentat cele mai recente facturi la energie electrică.
Situația este revoltătoare, în condițiile în care, deși au respectat toți pașii, înaintând documentațiile solicitate, acești oameni nu beneficiază nici acum de tarife reduse cu 50 la sută.
Suntem în plină toamnă, iar fiecare zi care trece este o zi pierdută pentru acești oameni, pentru că asta înseamnă facturi și mai greu de suportat!
Conform legislației în vigoare, furnizorii și/sau operatorii de distribuție trebuie să încaseze de la clienții casnici care locuiesc în zona delimitată a Munților Apuseni, su­mele reprezentând contravaloarea energiei electrice/gazelor naturale/energiei termice, aplicând tarife reduse cu 50 la sută. Regret că, în urma apelului meu public făcut în luna iulie, lucrurile nu s-au schimbat în sensul res­pectării legislației în vigoare.
În cuprinsul Anexei 1 la Hotărârea Gu­vernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dez­voltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni, cu modificările și com­pletările ulterioare, se regăsesc și locuitori ai județului Hunedoara ale căror interese le reprezint în calitate de președinte al Consiliului Județean Hunedoara. Este vorba despre locuitori ai municipiului Brad și ai unui număr de 15 comune (Baia de Criș, Balșa, Băița, Blăjeni, Buceș, Bucureșci, Bulzeștii de Sus, Certeju de Sus (parțial), Crișcior, Geoagiu (parțial), Luncoiu de Jos, Ribița, Tomești, Vața de Jos, Vălișoara).
Pe această cale, solicit public, din nou, mi­nistrului Energiei să dispună urgent mă­surile legale ce se impun astfel încât locui­torii acestei zone să beneficieze de re­du­cerea tarifelor la energia electrică/gaze na­tu­rale”, a declarat Laurențiu Nistor (foto), pre­șe­dintele Consiliului Județean Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A renunțat la postul căl­duț și leafa de mii de lei chiar acum când se…

o zi ago

Ministerul Familiei anunță finalizarea primelor șase centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero,  a anunțat finalizarea construcției…

o zi ago

Bulina albă

Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…

o zi ago

Buline neagră

Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…

o zi ago

Riscă pușcăria după ce a cheltuit banii de pe un card bancar găsit

O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru in­frac­țiuni de complicitate la…

o zi ago