Mircea Moloţ (foto) nu vrea să se dea dus de la conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara. Acesta a atacat la instanţa de contencios-administrativ ordinul emis de prefectul judeţului, Sorin Vasilescu, de încetare, înainte de termen, a mandatului de preşedinte al CJ Hunedoara al lui Moloţ.
Din fost preşedinte, redevine preşedinte suspendat
„Ieri, la Tribunalul Hunedoara, a fost înregistrată o cerere de chemare în judecată, prin care s-a cerut anularea actului administrativ, actele fiind transmise prin poştă”, a afirmat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Ordinul de încetare a mandatului a fost emis ca urmare a sentinţei definitive pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care lui Moloţ i-a fost respins recursul faţă de verdictul de incompatibilitate dat de Agenţia Naţională de Integritate. Potrivit legilor în vigoare, fostul preşedinte al CJ Hunedoara a avut termen 10 zile prin care putea să conteste actul semnat de prefect, ceea ce a şi făcut. În acest fel, ordinul de încetare a mandatului înainte de termen se va suspenda, până instanţa va da o pronunţare vizavi de cererea lui Moloţ. Cererile de acest gen se judecă în regim de urgenţă, iar magistraţii trebuie să dea o soluţie în termen de 30 de zile, care va fi şi definitivă, neexistând o altă cale juridică de atac. Cu toate acestea, Moloţ rămâne departe de funcţia de conducere de la CJ pentru cel puţin 30 de zile, fiind în arest la domiciliu. Totodată, Moloţ se întoarce de la statutul de fost preşedinte la cel de preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean, deoarece reintră în vigoare ordinul de suspendare emis tot de prefect, odată cu plasarea acestuia în arest la domiciliu.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
Este de necrezut cata nerusinare poate zace in Purcel. Incredibila lipsa unei minime decente, a unei minime credinte in divinitate.