Presupusul ZOOFIL de la Hunedoara, declarații halucinante în instanță. Cum vrea să scape hunedoreanul de acuzații
Hunedoreanul acuzat de rănirea și schingiuirea animalelor, după ce ar fi abuzat o cățelușă labrador, vrea să scape basma curată invocând faptul că are probleme psihice, anunță cei de la gandul.ro. Bărbatul le-a spus judecătorilor că are pierderi de memorie, că mintea lui este controlată de ”ceva” care îi dictează ce să facă și a cerut să fie internat în spital. Cu toate acestea, expertiza psihiatrică a arătat că acesta are discernământ. În acest timp, iubitorii de animale din zonă își fac griji după ce câinii găsiți la percheziții în curtea bărbatului, un mascul și două femele, despre care spunea că sunt ai lui, au dispărut.
Mai multe infracțiuni
O întâmplare de-a dreptul halucinantă s-a petrecut la Hunedoara. Un bărbat a ajuns în fața instanței după ce ar fi abuzat-o în repetate rânduri pe Ara, o tânără cățelușă labrador. Tinerii care o au în grijă pe Ara și-au dat seama că ceva nu este în regulă după ce aceasta dispărea de acasă zile în șir și se întorcea plină de sânge. Medicul veterinar le-a confirmat că Ara fusese violată, moment în care aceștia au montat camere de supraveghere, iar când au vizionat imaginile au fost absolut șocați. Ei au văzut cum un vecin venea noaptea cu o bicicletă, camuflat fie cu o pungă, fie cu o căciulă, o ademenea pe cățelușă la gard, apoi pleca cu ea. Tinerii au făcut plângere, iar bărbatul, un muncitor zilier în construcții, în vârstă de 49 de ani, care și-a recunoscut inițial fapta, trebuie să dea socoteală în instanță. A.D. este acuzat de rănirea și schingiuirea animalelor, dar și de distrugere și violare de domiciliu. El a scăpat ca prin urechile acului de acuzațiile de zoofilie, deoarece faptele s-au petrecut înainte de modificarea Legii privind protecția animalelor, prin care s-a stabilit că zoofilia este considerată cruzime față de animale. Zoofilia se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani.
Are discernământ
Acesta a admis în fața polițiștilor că a violat-o pe Ara și a abuzat și alte cățelușe, dar acum și-a schimbat declarațiile. El a susținut în instanță că polițiștii care l-au audiat l-ar fi ”păcălit” să semneze acele declarații.
„În prima declarație a recunoscut abuzul față de Ara și alte cățelușe, apoi a zis că a luat-o pe Ara să o dea la montă la masculii lui. A recunoscut că a tăiat gardul și a intrat pe proprietatea noastră, apoi a spus că nu ne-a călcat niciodată proprietatea și că nu știe cine suntem. A spus că polițiștii l-ar fi păcălit să semneze declarația în care recunoștea că a abuzat-o pe Ara și a furat și alte cățeluși”, ne-a spus Ioana B., tânăra care o îngrijește pe Ara.
În încercarea de a scăpa de acuzații, A.D. vrea să convingă instanța că are probleme psihice, invocând faptul că ”ceva” îi dictează în minte ce să facă. El a cerut, marți, să fie internat în spital din cauza problemelor psihice pe care pretinde că le are. Cu toate acestea, expertiza psihiatrică relevă faptul că presupusul zoofil are discernământ. ”Într-o altă declarație, spunea că lua pastile de cap și le combina cu alcool și nu știa ce face. Susține că în mintea lui este ceva care îl controlează și îi zice ce să facă și că are memorie selectivă. A zis că este bolnav cu capul și că ar trebui internat”, a mai spus Ioana B pentru gandul.ro.
Își fac griji
La ieșirea de la Judecătoria Hunedoara, bărbatul i-a sfidat total pe iubitorii de animale, veniți să-și arăte susținerea pentru Ara. Atât ea, cât și alți iubitori de animale din zonă își fac griji pentru cei trei câini, două femele și un mascul, pe care polițiștii i-au găsit la percheziții în curtea presupusului zoofil. ”Atunci a spus că sunt ai lui, dar nici nu știa cum îi cheamă. Între timp, toți cei trei câini au dispărut și spune, mai nou, că nu erau ai lui, că îi găsise pe stradă”, arată Ioana B. (A.N.)