Preţul benzinei… … şi al motorinei!

Vă spun drept că sunt revoltat de preţurile de-a dreptul uriaşe pentru România, practicate de companiile care se ocupă cu distribuirea combustibililor.
Pe vremea abuziv-împuşcatului, auzeam des o expresie – „dom’ne, să coste cât o costa, dar să fie…”. Oamenii făceau referire, evident, la faptul că benzina era raţionalizată, se dădeau câte 30 de litri maximum, şi asta în lună de vară. Ca să mergi în concediu, strângeai benzină tot anul, pentru vreo două plinuri.
Iată că ni s-a îndeplinit dorinţa. Este benzină câtă vrem, doar că preţurile „s-au aliniat”. Preţuri occidentale, peste un euro/litru, exact ca în Austria sau în Germania. Ba acolo, dacă ieşi de pe autostradă, ai şansa să găseşti preţuri chiar mai mici de un euro/litru. La noi, cum nu avem autostrăzi, nici preţurile nu au cum să scadă, aşa că sunt toate cam la fel. Adică mari, mult mai mari chiar decât în perioada în care preţul barilului de petrol atinsese cote alarmante. Acum, preţul barilului este la jumătate, dar de la o zi la alta, ni se servesc preţuri „psihologice”, gen scumpire cu patru bani. Ce-i aia patru bani? Puţin, nu? Chiar dacă a trecut ceva timp de la denominarea leului, totuşi, nu suntem obişnuiţi total cu aceste sume foarte mici. patru bani înseamnă 400 de lei vechi, aproape jumătate din o mie, uite cum fac teoria chibritului, pentru a realiza chiar eu că înseamnă destul de mult.
E deja o banalitate cumplit de reală – nivelul salariilor este cu mult sub cel din ţările vestice, chiar făcând comparaţie cu Ungaria. Strângem cureaua şi cumpărăm benzină mai scumpă, prin comparaţie cu ei. Nu prea avem ce face. Cele câteva idei de boicot a benzinăriilor sunt mai degrabă revolte copilăreşti, născute tocmai din incapacitatea unei reacţii normale, prin apel la instituţiile statului. Care instituţii par să fie total insensibile la ceea ce se petrece pe piaţă. Sau, cum îmi spune cineva care citeşte peste umăr ceea ce scriu, poate că tocmai statul este cel care acceptă aceste preţuri, percepând accize mărite. Foarte probabil.
Există două feluri de reacţii – ale celor cărora nu le pasă sau ale celor revoltaţi. Primii ridică din umeri, ceilalţi strivesc înjurături printre dinţi. Cumpără mai puţin, dar cumpără, că nu au ce face.
Apoi, toţi se obişnuiesc. Astfel au supravieţuit românii peste veacuri.