Comunitate

Preţuri reduse la medicamente, pentru membrii CARP Deva

04 kovacs cld (39)Magdalena Şerban

Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc Deva (CARP), Francisc Kovacs (foto), a bătut palma, de curând, cu o farmacie, astfel încât membrii pensionari să beneficieze de reduceri considerabile la medicamente.
„Este un proiect de colaborare pe care l-am iniţiat alături de Farmacia Medsantae din Deva, situată la fosta Fabrică de Conserve, lângă Piaţa Mare. Toţi cei care se prezintă la unitatea farmaceutică amintită, cu carnetul de membru CARP Deva, au din start, o reducere de şase procente la orice reţetă, precum şi la orice produs din farmacie. Este o măsură socială necesară, deoarece fiecare bănuţ contează pentru pensionari. Şi, cum unele medicamente nu sunt tocmai ieftine, reducerea este importantă pentru buzunarul fiecăruia”, spune Francisc Kovacs. Pe de altă parte, Kovacs menţionează că tarifele pentru consultaţiile oftalmologice sunt de trei ori mai ieftine decât cele practicate pe piaţa de profil din judeţ pentru membrii CARP Deva. „Preţul practicat este de 15 lei pe consultaţie, pentru orice membru al nostru. Plus că atât la operaţiile de cristalin, cataractă sau în cazul elementelor ce ţin de partea oftalmologică – rame ochelari, lentile etc., există reduceri considerabile”, a spus Francisc Kovacs.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura