Prezumtivii autori ai unei infracţiuni de tentativă de omor au fost identificaţi
Poliţia Municipiului Vulcan efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, privind comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Fapta a fost comisă în noaptea de 19/20 aprilie 2013, într-un bar situat pe bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan, unde, pe fondul consumului de alcool, un tânăr în vârstă de 26 ani, din localitate, a fost agresat de doi bărbaţi, în urma unui conflict spontan. Ca urmare a agresiunii, victima a fost internată la Spitalul de Urgență Petroșani, secția neurochirurgie, iar poliţiştii au demarat o serie de investigații care au dus la identificarea prezumtivilor autori. Faţă de cei doi suspecţi, Adrian A., de 25 ani şi Petre B., de 19 ani, ambii din municipiul Vulcan, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus începerea urmăriri penale pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, dispunând totodată cercetarea acestora în stare de libertate. (Mircea Crivăț)