Prietenii pompierilor
Ieri, la stadionul municipal „Cetate”, din Deva, 250 de elevi hunedoreni s-au întrecut pentru a obţine titlurile de „cei mai buni prieteni ai pompierilor”, dar şi de „cei mai buni salvatori în caz de urgenţă”, în cadrul concursului „Prietenii pompierilor”. Această competiţie urmăreşte, printre altele, dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, dar şi dezvoltarea în rândul elevilor a iniţiativei, precum şi a spiritului de echipă. Toţi copiii, pe lângă felicitările primite, au fost recompensaţi cu diplome şi premii. (L. Botici)