Dana Istudor
Primarul localităţii Aninoasa, Ilie Botgros (foto), este acuzat de către consilieri că a dat pe mâna unei firme tot fierul de la fosta exploatare minieră din localitate, închisă în 2006, fără a trece prin Consiliul Local contractul.
Prefectura face cercetări
Membrii legislativului local au sesizat Corpul de Control al Prefecturii Hunedoara, care va face o anchetă în acest sens, pentru a vedea cât de legală a fost afacerea încheiată de primar. „Legea 215 ne obligă ca orice activitate, vânzare, concesiune, să se realizeze cu acordul a două treimi din consilierii locali. Contractul încheiat la mina respectivă, privind vânzarea fierului vechi, s-a făcut prin dispoziţia primarului, cu o comisie de negociere, şi s-a vândut de către edil”, a declarat Mihăiţă Nistor, viceprimarul oraşului Aninoasa. Afacerea suspectă a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au sesizat forurile superioare, după ce au prins în flagrant o maşină care transporta fierul de la fosta mină de cărbune. „Un echipaj din cadrul Poliţiei Aninoasa a depistat în trafic o autoutilitară care transporta fier vechi. La verificarea legalităţii transportului, s-a constatat că acesta este însoţit de documente legale. Au fost făcute demersuri către instituţiile abilitate, să se verifice legalitatea încheierii acestui contract”, a precizat Cristian Tatra, ofiţer Formaţiunea Investigaţii Criminale.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…
View Comments
se va face dreptate vreodata si in Aninoasa.Probabil si acest tun dat de primar va fi un fiiiiissssss, doar este orasul lui si i se cuvine totul.LEGEA TACERI se va impune din nou si pace!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Bravo d-le viceprimar si d-lor consilieri !!! Este timpul sa faceti dreptate!!!!!!! FELICITARI
parca numai el este implicat! Resmerita ,primarul Lupeniului a vandut impreuna cu "alti interlopi din Lupeni cum ar fi fam Mangu" tot fierul vechi di inteprinderile inchise:Vascoza,TESMA,Preparatia etc
Nu se mai poate!!!!! Chear nu vede nimeni ,de ce toata lumea inchide ochii ???????? pentru ca fiecare are partea lui? Cand se va face DREPTATE ???? Niciodata ?? Si poate stiti versurile alea ,,E din ce in ce mai rau insa TU vorbesti de bine , Lumea este satula de atata c...t pe care TU l-ai mancat la fiecare mandat". Ii-se portivesc de minune primarului Aninoasei. Va rog luati masuri!!!!!!
Si daca vreti sa stiti unde gasti fierul vechi ,pai mare parte o gasiti la D-n SAMIR .
Bai Nu conteaza ai creierul cat o nuca formata din doi neuroni si aia obositi rau de tot. "Chear" nu vezi ca manci tu rahat? Puneti botu la orice stirista din presa si va apucati sa va dati cu parerea, chiar daca habar nu aveti cum sa vorbiti darmite sa mai judecati. Din cauza asta ne-am dus dracu cu totii, ca toti rahatii au drept de vot in tara asta. Mai aveti si internet sa va expuneti dejectiile online. ujrmareste naiba cursul anchetei si ai sa vezi ca nu a fost gasit nici un vinovat, dar e bine cu deontologia asta, lasam asa sa creada prostimea ca sunt deontologi, suntem cu poporul, sunt presari si vrem sa fie bine, sa nu fie rau. Sunteti buni la Libertatea, Click, Cancan sau alte fituici tabloide. Semnat Neuronul singuratic.