Magdalena Șerban
Deși Programul Rabla Local, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), e o mare oportunitate pentru persoanele fizice care dețin un autovehicul mai vechi de 15 ani și vor să-l caseze ca apoi să-l radieze, nu mulți edili își bat capul să-i sprijine. La Crișcior, primarul a spus da. Așa că cei interesați sunt așteptați să se înscrie online, pe www.afm.ro.
Pentru a face bine
„De ce să nu ajutăm lumea? Da, trebuie să punem bani de la bugetul propriu, dar asta înseamnă un ajutor, la urma urmei. Mai exact un efort. Stimulentul de 3.000 de lei se acordă pentru mașinile mai vechi de 15 ani, dar nu obligă proprietarul să-și ia una nouă. Credem că decât să cheltuie foarte mult cu reparațiile și piesele auto sau, mai rău, să o țină fără să funcționeze, mai bine se scapă de o grijă. Legat de cifre, un procent de 20 la sută din totalul sumei va fi asigurat de noi, adică 600 de lei, iar 2.400 lei se vor plăti din bugetul AFM. Am optat pentru maximum posibil, mai exact un eșantion de 50 de autovehicule uzate, dat fiind faptul că localitățile cu o populaţie sub 5.000 de locuitori nu pot trece de acest prag”, a spus primarul din Crișcior, Ovidiu Furdui (foto). Reamintim că mașina trebuie neapărat să fie înregistrată în evidențele fiscale ale primăriei Crișcior, să aibă o vechime mai mare sau egală cu 15 ani (calculată de la anul fabricației), să aibă normă de poluare Euro 3 sau inferioară și să conțină componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație). Proprietarii trebuie să aibă domiciliul sau reședința în raza teritorială a comunei Crișcior, să nu înregistreze restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local și cel de stat, să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului și să nu folosească același autovehicul pentru a obține alte finanțări din alte programe. Ei se angajează să-l predea spre casare și să-l radieze din circulație și din evidențele fiscale și să nu achiziționeze un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea ajutorului. La nivel național, prin programul Rabla Local din acest an, derulat de Ministerul Mediului – Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) s-au acceptat solicitări venite de la 495 de unități administrativ-teritoriale pentru 99.596 autovehicule uzate, suma totală alocată fiind de 239.030.400 lei.