Volodia Macovei
Pentru a pune la punct sistemul parcărilor cu plată din Deva, municipalitatea a comandat un studiu de fundamentare şi intenţionează să propună concesionarea sistemului de management al acestor parcări. Deşi studiul propune o variantă modernă şi atractivă, cetăţenii nu sunt cu toţii convinşi că este vorba de cea mai bună soluţie.
Plata cu telefonul mobil
Ieri, municipalitatea deveană a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre ce vizează concesionarea sistemului de management al parcărilor cu plată din oraş, după ce anul trecut a emis o hotărâre ce conţine regulamentul dedicat. În susţinerea proiectului, a fost prezentat şi un studiu de fundamentare care să explice ce ar însemna concesionarea acestui sistem.
În fapt, intenţia municipalităţii este să dea unei firme, selectată prin licitaţie publică, gestiunea serviciului de administrare a parcărilor publice din municipiul Deva. Ideea ar fi să existe un sistem complet, prin care să se ofere monitorizarea şi gestionarea centralizată a spaţiilor de parcare publică cu plată, urmărirea în timp real a stării de ocupare a acestor spaţii, precum şi asigurarea şi impunerea respectării regulilor de parcare regulamentară, prin aplicarea de sancţiuni şi utilizarea sistemelor de blocare a roţilor autovehiculelor parcate neregulamentar.
Acest sistem va fi implementat, în primul rând, prin trasarea locurilor de parcare şi marcarea acestora cu coduri dedicate, instalarea aparatelor de taxare în numerar şi conectarea acestora la reţeaua de comunicaţii cu un centru de management al parcărilor. Acest centru de management va beneficia de soft centralizat, care să înregistreze plăţile efectuate prin SMS – o altă facilitate de plată, plăţile efectuate prin abonament şi să dea situaţia ocupării locurilor de parcare. Astfel, angajaţii care vor verifica pe teren situaţia din parcări vor şti în timp real dacă ocupantul unui loc de parcare a plătit sau nu, luând măsurile care se impun.
A fi sau a nu fi… concesionat
Problema pusă în studiul dezbătut ieri este de a se stabili ce variantă ar fi optimă, între cea a concesiunii sistemului către o firmă sau realizarea şi gestionarea acestui sistem chiar de către municipalitatea deveană. Decizia, evident, rămâne la latitudinea Consiliului Local Deva.
Sunt necesare câteva date economice. În primul rând, valoarea totală a investiţiei este de aproape 430.000 de euro. În varianta în care municipalitatea îşi asumă realizarea şi gestionarea sistemului, studiul arată că profitul va veni abia după cinci ani, perioadă de amortizare a investiţiei. În varianta concesionării, municipalitatea câştigă chiar din primul an, prin încasarea redevenţei, care ar putea fi între 10 şi 20 la sută din încasări. Asta ar însemna, după cum spun specialiştii, la redevenţă de 20 la sută, cam 314.000 de euro pe an încasaţi de municipalitate, cu excepţia fiecărui al cincilea an, când e nevoie de reparaţii şi înlocuiri de componente din sistem.
Părerile devenilor sunt împărţite, unii dintre ei susţinând că primăria ar trebui să controleze acest sistem, pentru că va câştiga mai mulţi bani, chiar şi după cinci ani, alţii considerând acceptabilă ideea concesionării, dar cu consultarea cetăţenilor din fiecare cartier în parte.
Parcare deşteaptă
La întâlnirea de ieri, o firmă de profil a prezentat celor prezenţi şi un sistem de parcare deştept, bazat pe lifturi rotative, ca un carusel. Acest sistem, numit Smart Parking, este construit pe schelet metalic şi poate găzdui chiar şi 16 autoturisme. Tot sistemul e uşor de controlat şi fiabil. Acest tip de parcare modernă poate fi montat în numai 30 de zile, iar preţul minim de achiziţie este de 125.000 de euro. Municipalitatea deveană urmează să discute, cât de curând, şi oportunitatea unor astfel de investiţii.
Peste 900 de locuri
de parcare
Una peste alta, în Deva au fost identificate 943 locuri de parcare. Din ele, 38 vor fi alocate gratuit persoanelor cu handicap. Pentru cele 905 locuri de parcare rămase, taxa va fi de 1 leu pe oră. Studiul mai arată că minimum 200 de posesori de maşini vor prefera abonamente anuale, a căror valoare ar putea fi de 500 de lei fiecare. Important de spus că „achiziţionarea unui abonament dă dreptul de a parca pe orice loc găsit liber, fără a mai fi taxat şi fără a se rezerva vreun loc de parcare”.
Zonele în care vor exista parcări cu plată vor fi: b-dul Decebal – Zona Piaţă, str. 22 Decembrie – Ulpia, str. M. Kogălniceanu – zona Ulpia – Stomatologie, b-dul Decebal de la str. M. Kogălniceanu, la Piaţa Arras, b-dul 1 Decembrie 1918, de la str. I. Maniu, la Casa de Cultură, Piaţa Unirii, str. I. Maniu, zona Pizzeria Veneţia, str. Iuliu Maniu, de la b-dul Decebal, la Calea Zarandului, b-dul Decebal, în faţa blocului E şi F, parcare str. 22 Decembrie Spital, parcare laterală Piaţa Centrală, Parcare str. Cuza Vodă, faţă bloc 6, Parcare str. Ion Creangă, în faţa Pieţei Centrale, str. Mareşal Averescu, în faţa Catedralei, str. 22 Decembrie, de la Aleea Salcâmilor, până la sensul giratoriu.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…