Categories: Comunitate

Primăria din Bulzeştii de Sus, cu ochii pe vechea tabără

Magdalena Şerban

Primarul din Bulzeştii de Sus se zbate pentru un bun care nu demult a adus zâmbetul pe feţele multor copii. E vorba de tabăra şcolară din satul-centru, aflată în paragină, căreia, dacă ar fi după el, i-ar schimba destinaţia într-un cămin de bătrâni. Doar că respectiva clădire nu se află în proprietatea primăriei.
În aşteptarea unui răspuns oficial
„Am făcut o adresă către Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport (DJTS) Hunedoara, de care aparţine tabăra, pentru a solicita trecerea acesteia în proprietatea şi administrarea noastră, deoarece din anul 2000, clădirea respectivă zace efectiv lângă instituţia primăriei. Nu numai că tabăra nu mai este funcţională, dar şi urâţeşte partea aceasta a comunei. Plus că se dărâmă pe zi ce trece. Pe vremuri, aici veneau copii din toată ţara. Dar nu s-a mai ocupat nimeni de ea. S-a dărâmat acoperişul în urma unei zăpezi puternice şi nimeni nu a mai investit în clădire. Înainte de 1990, avea internat, bucătărie, cantină şi, bineînţeles, personal angajat – bucătărese, educatoare, suplinitoare, îngrijitoare. Funcţiona pe tot parcursul anului şi, cu precădere, în perioada vacanţelor. Toată lumea care vine pe la primărie ne întreabă ce este cu construcţia asta şi de ce nu facem ceva cu ea”, spune Mirel Suba (foto), primarul comunei Bulzeştii de Sus.
Se vrea cămin de bătrâni
Potrivit primarului, soluţia este una foarte clară. „Clădirea trebuie dărâmată efectiv, pentru că nu se mai poate face nimic bun. Însă, nu e în administrarea noastră, aşa că nu putem să luăm măsuri. Cei de la DJTS ne-au spus că în principiu ar fi de acord să ne ocupăm noi de ea, dar aşteptăm un răspuns în scris. Aş vrea să facem curat pe acest teren şi apoi, printr-un proiect social, fie pe bani europeni, fie guvernamentali, sau găsind alte surse de finanţare, să punem bazele unui cămin de bătrâni. Sunt multe persoane vârstnice la nivel de comună şi în întreaga zonă, iar astfel de azile nu prea există. Avem 98 la sută apă plată la Bulzeşti, aerul nu este poluat, aşa că ar fi ideală această poziţie a vechii tabere, adică s-ar preta pentru o astfel de investiţie cu program social”, mai arată primarul din Bulzeşti.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago