Primăria municipiului Hunedoara a semnat ieri contractele de finanţare pentru două proiecte care vor fi derulate din fonduri europene acordate prin Programul Operaţional Regional. Cele două proiecte vizează reabilitarea Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” şi Policlinica Spitalului Municipal „Alexandru Simionescu” şi au o valoare totală de 3,32 milioane euro, din care 2,12 milioane euro reprezintă finanţare nerambursabilă.
„Au fost semnate contractele de finanţare pentru două proiecte din domenii prioritare, cum sunt sănătatea şi învăţământul. La Colegiul „Emanuil Gojdu” au fost începute nişte lucrări în 2007, care au fost abandonate şi care trebuie duse la bun sfârşit, iar la ambulatoriul de la Spitalul Municipal este nevoie de o reabilitare serioasă, deoarece acolo nu s-a investit timp de 30 de ani nici un leu”, a afirmat Viorel Arion (foto), primarul municipiului Hunedoara.
Proiectul de reabilitare al ambulatoriului de specialitate de la Spitalul Municipal din Hunedoara prevede modernizarea şi dotarea cu echipamente medicale moderne pentru mai mult de jumătate din cabinetele existente. Acesta are o valoare de 1,07 milioane euro şi se va derula pe o perioadă de 13 luni. În ceea ce priveşte lucrările de reabilitare a Colegiului Economic, acestea vor fi în valoare de 2,25 milioane euro şi vor dura o perioadă de 12 luni. „În prezent, sunt executate circa 40 la sută din lucrările necesare. Ne bucurăm că putem continua, mai ales că în liceul acesta învaţă 1.300 de elevi. Ne dorim să facem aici cel mai frumos camping şcolar din judeţul Hunedoara“, a afirmat Anişor Pârvu, directorul Colegiului Economic „Emanuil Gojdu”.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…