Magdalena Șerban
În baza finanțării pusă de dispoziție de Administrația Fondului de Mediu (AFM), primăriile beneficiază de vouchere în valoare de câte 120.000 de lei pentru achiziția mașinilor nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic. Unii edili au zis pas programului, fiind comozi, iar alții nu s-au lăsat până nu au luat chiar două astfel de autovehicule. E drept, competiția a fost mare și contra cronometru, desfășurându-se pe platforma online. Conducerea din Totești nu a ratat șansa ca instituția publică să fie dotată, gratuit, cu mașinile viitorului.
Ecoflotă auto
Banii au fost obținuți prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic. ,,Am achiziționat două mașini electrice, Dacia Spring, cu fonduri de la mediu. Avem stații de încărcare electrică montate deja (sunt incluse în prețul mașinilor) și avem și acele 3 stații electrice pe sate, aflate în procedura de licitație pentru execuție. Le-am obținut tot prin AFM. Așteptăm și microbuz electric pentru cei mici. Suntem pe lista Consiliului Județean Hunedoara. Poate că sună prea curajos să auzi că o primărie are mașini de acest gen sau că montează stații de încărcare electrică, dar direcția de evoluție a segmentului auto cam spre asta se îndreaptă. Plus că se fac niște reduceri mari la buget, cheltuielile diminuându-se considerabil. Combustibilul nu e ieftin”, a punctat Tiberiu Pasconi (foto), primarul din Totești.
Conform datelor de tip Exit-POLL CURS, pentru ora 19.00, PSD a câștigat alegerile parlamentare, urmat de AUR, în…
S-au făcut valuri, unii dintre ei au fost săltați pentru a-i turna pe alții, dar…
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor (PSD), a declarat ieri, după ce şi-a exercitat…
Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a finalizat cu succes modernizarea drumurilor, în baza…
Alexandru B., din Uricani Pentru că este învinuit de violarea unei adolescente și riscă să…
Profesor la liceul din Hațeg, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru că a condus…