Ciprian Marinuţ
Oficialii Jiului Petroşani au decis să încerce şi varianta adreselor oficiale pentru a obţine sprijin financiar din partea autorităţilor locale, după ce numeroasele apeluri „nescrise” au rămas fără rezultat. Echipa fanion a Văii Jiului se confruntă cu o situaţie dramatică, iar neobţinerea ajutorului din partea autorităţilor va provoca retragerea echipei din campionatul Ligii a IV-a.
Criză şi necazuri
Jiul se află într-o situaţie mai mult decât disperată. Clubul are peste 6.000 de lei datorii la apă, baza sportivă a ajuns într-o stare jalnică, jucătorii îşi spală singuri echipamentele, iar antrenorii trebuie să vină cu bani de acasă. Doborâţi de aceste necazuri, „alb-negrii” au căutat ajutor în toate părţile, dar, până acum, toţi i-au refuzat. Vicepreşedintele alb-negrilor, Petre Ititesc, a declarat că a trimis două adrese oficiale către Primăria Petroşani, în care se solicită sprijin sub orice formă, pentru ca echipa să se reunească şi să aibă continuitate, fie şi la nivel judeţean. „Am trimis adresele ca pe un fel de ultimă încercare, să nu spunem că nu am epuizat toate formele legale. Am făcut tot ceea ce ne-a stat în putinţă pentru a salva acest club”, a declarat Petre Ititesc. Jiuliştii aşteaptă un răspuns din partea Consiliului Local Petroşani, săptămâna viitoare sau în cel mult 30 de zile. „Vom ajunge să antrenăm copiii prin parcuri, dacă nimeni nu va face ceva. Uneori, avem impresia că toate solicitările noastre sunt luate în râs, dar situaţia este una dramatică”, a precizat Ititesc.
Proteste ale suporterilor
Şi suporterii s-au alăturat echipei în acest demers şi au anunţat că vor protesta zi de zi în faţa Primăriei Petroşani. „Suntem dispuşi să facem orice ţine de noi pentru a scoate echipa din impas. Pentru început, vom bate la toate uşile din oraş pentru a cere sprijin. Totuşi, cele mai mari speranţe ni le punem în factorii locali, în implicarea Primăriei Petroşani. Începând de săptămâna viitoare, vom protesta zi de zi în faţa Primăriei, până se va găsi o soluţie, pentru a slava unica noastră iubire în alb-negru”, au declarat membrii grupului „NOI DIN VALE”.
Nu au plătit vizele
Până la finalul lunii, Jiul ar fi trebuit să plătească Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara suma de 4.000 de lei pentru vizele anuale ale jucătorilor. „Nu am plătit nici un leu. De unde să scoatem aceşti bani? Noi nici nu ştim dacă vom continua activitatea sau ne vom retrage”, a mai afirmat Ititesc.
Sportul, între iubire şi dezinteres
Primăria Petroşani este insensibilă la necazurile Jiului de foarte mulţi ani, deşi la nivel declarativ, sportul este o prioritate pentru autorităţi. În schimb, Primăria Ploieşti tocmai a intrat în atenţia DNA, pentru că ar fi dat prea mulţi bani (milioane de euro) clubului de fotbal Petrolul. Un alt exemplu pozitiv al autorităţilor locale este al celor din Baia Mare, care susţin două echipe de handbal de primă Lligă şi una de volei din bani din bugetul public, deoarece le pasă şi de sport, nu doar de conturile personale. Să vedem, celor de la Petroşani le pasă?
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…