Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu (foto), face un apel la calm, în contextul creşterii numărului de îmbolnăviri COVID-19 în municipiu, dar şi în întreg judeţul.
„Nu se pune problema carantinării municipiului Hunedoara. Conform legii, în municipiul Hunedoara pentru a se institui carantina, trebuie să se înregistreze 219 cazuri în 14 zile (adică atunci când cazurile pozitive ar depăşi trei la o mie de locuitori din populaţia municipiului Hunedoara). În acest moment, în oraşul nostru sunt 67 de cazuri, dintre care 32 internate”, a declarat Radu Budae, managerul Spitalului municipal „Dr. Alexandru Simionescu”.
„Situaţia este sub control la nivelul municipiului Hunedoara”, spune primarul Dan Bobouţanu. „Asta nu înseamnă că putem să ne culcăm pe o ureche şi să nu mai respectăm măsurile de prevenţie. Îi sfătuim pe toţi cetăţenii municipiului Hunedoara să respecte recomandările şi regulile impuse deja la nivel naţional: purtarea măştii în spaţiile aglomerate, dezinfectarea, spălarea frecventă a mâinilor, păstrarea distanţei între persoane. Situaţia este sub control, dar trebuie să fim foarte precauţi!”, a afirmat Dan Bobouţanu, edilul şef al Hunedoarei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
nu mai mintiti!
populatia orasului este de circa 50.000.conform wikipedia.
va jucati cu cifrele.conform educatiei!
ieri erau 118 cazuri active.azi sunt 67!
e grea aritmetica !
Cifre de la Wikipedia! Ha! Aici se lucreaza cu cifre de la INS, respectiv ultimul recensamant. Ca nu mai sunt 75000 e adevarat, dar lasati W. Referitor la cazurile active. De unde aveti cifra? Puteti confirma ca e exacta?