Primarul PSD al comunei Turdaș, Remi Bocșeri (foto), continuă proiectele de investiții și pentru următorul mandat. Sub sloganul „Continuăm împreună”, edilul șef din Turdaș a dus la bun sfârșit mai multe investiții, care au avut un impact important în comunitatea pe care o conduce.
O mare responsabilitate
Remi Bocșeri este omul care merge în viață cu credința în suflet. Pentru el, un primar bun este cel care reușește să formeze un colectiv sănătos, devotat unei cauze comune, capabil să activeze în echipă. Ce înseamnă pentru Remi Bocșeri funcția de primar?
„Primarul este cel care trebuie să găsească modalități de îmbunătățire, modernizare și dezvoltare a localității și să le implementeze. A fi primar, pentru mine înseamnă o mare responsabilitate. Sunt conștient și recunoscător de rolul care mi l-au încredințat cetățenii comunei”, a declarat primarul comunei Turdaș, Remi Bocșeri (PSD).
O masă caldă
Ce realizări a punctat edilul din Turdaș în mandatul acesta?. Este vorba de sediul nou al primăriei, construirea capelei mortuare în satul Pricaz, sistematizarea localității Turdaș, canalizarea și racordurile în cartierul Pricaz-Fabrică. Apoi, realizarea canalizării și a unei stații de epurare a apei uzate în localitățile Spini și Râpaș. De asemenea, s-a făcut documentația tehnică pentru construirea unui bloc de locuințe cu 40 de apartamente, prin ANL, în cartierul Fabrică. Tineri cu vârsta sub 35 de ani au intrat în posesia terenurilor pentru construirea de case. Totodată, în cartierul Pricaz-Fabrică au fost făcute alei, zone verzi. Școlile din comună au fost dotate cu mobilier, echipamente IT, calculatoare, laptopuri. Preșcolarii și elevii au beneficiat de o masă caldă. A fost înlocuită rețeaua de alimentare cu gaze naturale în Spini și Râpaș. Primarul Remi Bocșeri spune că există finanțare pentru extinderea rețelei de alimentare cu energie electrică în Pricaz-Fabrică, lucrarea fiind deja demarată. Zona centrală din localitatea pricaz a fost regândită, s-a refăcut locul de joacă pentru copii, reamenajarea zonei monumentului ridicat pentru eroii comunei, reamenajarea zonei Căminului Cultural. Strada din interiorul satului Pricaz a fost reabilitată, a fost înlocuit pavajul. Și în comuna Turdaș a demarat cadastrarea gratuită suprafețelor de teren deținute de cetățeni. O altă lucrarea finalizată este înlocuirea rețelei de alimentare cu apă în satul Pricaz. Un loc nou de joacă pentru copii a fost construit în satul Pricaz. Au fost modernizate străzile din satul Pricaz.
Dar ce le propune cetățenilor din comuna Turdaș primarul Remi Bocșeri?
„Sunt șapte proiecte mari, pe care le propunem, eu și echipa mea de consilieri locali. Și, noi toți, împreună cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor și echipa sa de consilieri județeni. Ne bazăm și în viitorul mandat pe sprijinul extrem de important al președintelui Laurențiu Nistor, un om implicat total în dezvoltarea județului”, a spus Remi Bocșeri, primarul comunei Turdaș.
Iată proiectele mari pentru mandatul 2024-2028:
Lista PSD Turdaș de consilieri locali:
1. Bocșeri Remi
2. Crișan Sorin Vasile
3. Măglaș Iulian Silviu
4. Oniga Călin Dumitru
5. Petruțescu Sorina
6. Țermure Grigore
7. Crișan Bogdan Horia
8. Ivan Ovidiu Gheorghe
9. Nicula Răzvan Dragoș
10. Ardean Gabriela Maria
11. Nistor Gheorghe Petre
12. Apostol Pavel Nicolae
13. Lup Adrian Nicolae
14. Strâmturean Vasile. (P.E.)
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…