Primarul Dan Bobouţanu: După câştigarea alegerilor nu ne-am culcat pe o ureche, muncim în continuare
Adriana Năstase
Consiliul Local al municipiului Hunedoara a fost convocat ieri în şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se proiecte privind rectificarea bugetului local al municipiului Hunedoara, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, aflate în subordinea şi finanţarea CL Hunedoara.
De asemenea, s-a votat şi un proiect de hotărâre privind aprobarea DALI (documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Amenajare spaţii pentru servirea mesei de prânz, săli «Atfer school» şi dotării unor cabinete medicale la unităţi de învăţământ primare şi gimnaziale” – Modernizare Şcoala Gimnazială Nr. 2 Hunedoara – Corp B şi construire teren de sport multifuncţional, cabinete Şcoala Gimnazială Nr. 1 Corpuri A şi B, aferentă proiectului „Amenajare spaţii pentru servirea mesei de prânz, săli «After school», reabilitare terenuri de sport, dotare cabinete stomatologice şi cabinete medicale în Şcoala Gimnazială Nr. 1 şi Şcoala Gimnazială Nr. 2 din municipiul Hunedoara. Consilierii locali au votat proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii privind aprobarea DALI şi a indicatorilor tehnico-economici şi a proiectului pentru obiectivul de investiţie „Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor de învăţământ antepreşcolar şi preşcolar din municipiul Hunedoara, Grădiniţa cu Program Prelungit „Piticot”.„
„După câştigarea alegerilor, nu ne-am culcat pe o ureche şi nici nu ne-am oprit din muncă. Drept dovadă – această şedinţă extraordinară, în care consilierii locali din mandatul 2016-2020 sunt convocaţi să voteze proiectele pentru investiţii în educaţie, respectiv reabilitarea unor şcoli şi a grădiniţei „Piticot”. Sunt proiectele cu care am venit în faţa hunedorenilor în urmă cu patru ani şi pe care le ducem la bun sfârşit. Consiliul local are un mandat de îndeplinit şi până la învestirea noului consiliu, continuăm să votăm proiectele pentru dezvoltarea Hunedoarei”, a declarat Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara.