Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), a gândit „Hunedoara la scară mare”. Despre ce este vorba? Edilul şef propune astăzi, spre aprobarea aleşilor locali, a studiului de prefezabilitate pentru obiectivul „Reabilitarea sistemului rutier în municipiul Hunedoara”.
„Vor fi reabilitate, prin acest proiect, 433 de străzi, trotuare, parcări, alei pietonale, drumuri vicinale. După aprobarea studiului în Consiliul Local, vom organiza licitaţia pentru Acordul Cadru-II. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 480 de milioane de lei. În acest moment nu ne mai putem plânge că nu avem un proiect de asfaltare, atât pentru municipiul Hunedoara, cât şi pentru satele aparţinătoare. Vom începe cu zonele aglomerate din municipiu, cartierele OM, Traian Vuia, Micro5-I şi Centrul Civic. Banii necesari vin de la bugetul local, din împrumuturi şi de la guvern. Lucrările se vor întinde pe minimum patru ani”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Situaţia defalcată pe zone se prezintă astfel: municipiul Hunedoara, 164 milioane de lei, Hăşdat, 37 milioane de lei, Răcăştie, 44 milioane de lei, Groş, 57 milioane de lei, Buituri, 22 milioane de lei, Peştiş, 67 milioane de lei şi Boş, 51 milioane de lei. Tot în şedinţa de azi a CL Hunedoara, se mai pune în discuţie amplasarea a 50 de platforme subterane de colectare selectivă a deşeurilor în municipiu. Valoarea totală a acestui
proiect este de 3,8 milioane de lei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Rotarilor cand ?:) :(
Foarte bine că se găsesc bani . Ați promis că veți face investiții în agricultură cu sisteme de irigații ,când o să începeți ?
Sfântul Dreptății-
vede la scara mare, cum e prietena lui viceprimarita
Rupa Vili, ce-are ... cu prefectura ? Du-te la munca, toata viata ai tras chiulul.