Primarul Dan Bobouțanu, victorie de etapă împotriva celor care i-au adus acuzații false

Sorina Popa

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a obținut o primă victorie în procesul intentat unui trust local de presă, după ce jurnalistul Mircea Goian a făcut acuzații grave la adresa edilului șef, în urmă cu doi ani.

Daune morale de 1 leu
Astfel, primarul Hunedoarei era acuzat că aparatul de testare Covid PCR achiziționat de spitalul din municipiu nu funcționează, nu are reactivi și pacienții de acolo nu pot fi testați. Lucru fals, a susținut Dan Bobouțanu în fața ju­de­cătorilor, după ce acesta a acționat în instanță pe editorul și pe jurnalistul care a scris articolul. „De fapt, în perioada respectivă, 20-26.05.2020, con­form datelor transmise de spital, au fost efectuate 424 de teste PCR, fiind indicate nu­me­le și codurile numerice personale ale persoanelor testate”, se arată în sentința magistraților.
Edilul șef a cerut daune morale de 199.990 de lei, bani pe care voia să-i doneze Căminului de bătrâni din localitate.
Judecătoria Hunedoara i-a dat câștiga de cauză lui Dan Bobouțanu, acuzații putând face recurs la decizie.
„Instanța a acordat daune morale de 1 leu. Am spus, în repetate rânduri, că cine își permite să scrie minciuni despre munca celor din ad­ministrația locală din municipiul Hunedoara, va fi acționat în instanță. Pentru că eu cred în justiție. Doar instanța poate decide cine a avut dreptate. Nu răspund atacurilor și minciunilor cu aceeași monedă. Iată că Judecătoria Hunedoara mi-a dat câștig de cauză. Aștept decizia finală. Sper să fie o lecție pentru redactorul care a scris minciunile, cu siguranță a înțeles că trebuia să ne întrebe și pe noi ce e cu aparatul PCR de la spital. Nu mi-a cerut punctul de vedere, de aceea am dat în judecată publicația și pe autorul articolului. Așa voi proceda cu toți care vor scrie minciuni despre activitatea mea de primar și a echipei mele”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
Judecătoria Hunedoara a decis că publicația respectivă trebuie să-i ceară scuze public edilului șef pentru acuzațiile nefondate.
Și secretarul municipiului Hunedoara, Dan Laslău, a câștigat procesul împotriva unora care l-au denigrat pe Facebook.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dna Sorina Popa!
    Titlul nu e corect.primarul nu poate fi în război cu unii dintre cetățeni.el e un slujbaș al lor!
    Sau nu?

Recent Posts

O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construieşte la Hunedoara

O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…

23 de ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…

23 de ore ago

Bulina neagră

Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Schimbare de șefie în capitala regiunii cu lăm­pașe, unde mai mulți șefi cu epoleți au…

23 de ore ago

Proxeneți aruncați după gratii

Cei trei proxeneți, doi bărbați și o femeie, au sechestrat trei tinere și le-au obligat…

23 de ore ago

Atenție, ni se pregătește o nouă pandemie. Tot făcută în laboratoare

Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit…

23 de ore ago