Primarul Devei, Ovidiu Moş, îi dă replica liberalului Tiberiu Balint: Salariile în primărie s-au majorat doar cu 12 la sută!
Primarul municipiului Deva, Ovidiu Moş (foto), a intervenit, după ce liderul PNL Deva, Tiberiu Balint, a acuzat că fondul de salarii de la primărie s-a dublat cu noua grilă. Astfel, printr-un comunicat de presă trimis redacţiei, el îl contrazice pe liderul liberal amintit.
„Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 290/31.07.2017 s-a aprobat stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva şi din serviciile publice din subordinea Consiliului local al municipiului Deva, precum şi a salariului de bază al Secretarului în conformitate cu prevederile Legii – cadru nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit raporturilor lunare privind salariile şi contribuţiile sociale care se depun lunar la Trezoreria Deva, în luna iunie 2017, fondul de salarii în Primăria Deva a fost de 2.784.497 lei iar în luna iulie, după aprobarea Hotărârii nr. 290/2017, fondul de salarii a fost 3.133.360 lei, diferenţa dintre salariile aferente lunii iunie şi lunii iulie fiind de aproximativ 348.863 lei.
În aceste condiţii, majorarea în procente a fost de 12 la sută. Menţionăm faptul că în cadrul cheltuielilor salariale sunt cuprinse şi salariile aferente asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, cât şi indemnizaţia pentru persoanele cu handicap grav, sume care sunt alocate de la bugetul statului. În ce priveşte cheltuielile salariale, altele decât cele menţionate mai sus, acestea sunt suportate din veniturile proprii ale bugetului local. Există categorii de personal contractual pentru care majorarea salarială a fost în medie de 50 la sută, ca urmare a faptului că potrivit legislaţiei anterioare, această categorie beneficia de drepturi salariale mult mai mici comparative cu funcţionarii publici”, susţine primarul Devei, Ovidiu Moş, în comunicatul de presă trimis redacţiei.
Scala?
Hai sa ne furam „palaria”…!!! Asta pentru ca salariile din primarie s-au triplat cu citeva luni inainte…..??!!