Primarul din Băiţa continuă investiţiile
Dacă în 16 decembrie 2011, pensionarii din comuna Băiţa păşeau pentru prima dată în clubul pregătit special pentru ei, o clădire reabilitată şi cu mobilier nou, unde aceştia pot să joace şah, rummy sau cărţi şi să socializeze între ei, primarul comunei, Damian Diniş (foto), se pregăteşte şi de alte investiţii.
Speranţe de la noul guvern
„Proiectul câştigat pe Măsura 322 (aproximativ 2,5 milioane de euro) pentru reţelele de apă şi canalizare din Băiţa, modernizarea drumurilor din satul Ormindea, înfiinţarea unui Centru after-school în comună şi susţinerea continuării tradiţiilor – este implementat în proporţie de 70 la sută, urmând să mai realizăm staţia de epurare. Pe de altă parte, pe Măsura 313 (Centru de Informare Turistică), avem un alt proiect accesat, în valoare de 200.000 de euro. Mai avem un plan de reabilitare pentru căminul din Hărţăgani, depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, acesta fiind declarat eligibil. Cu toate schimbările din guvern, avem speranţa că vom primi cât de curând o veste prin care să ni se spună dacă va fi finanţat sau nu”, a spus Damian Diniş, edilul şef din Băiţa. Potrivit acestuia, din bugetul local, se vor face reparaţii la drumurile comunale.