Primarul din Balşa speră să rezolve cu serviciul de salubritate
Încă nu s-a găsit nici o societate de salubritate care să fie dornică să se ocupe de deşeurile menajere rezultate din activităţile gospodăreşti ale comunei Balşa. Primarul de aici, Simion Meteşan (foto), trage speranţe că se va rezolva, totuşi, şi această problemă. Dacă nu în acest an, poate la anul ce vine.
„Se aude că prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) din care facem şi noi parte, s-ar scoate la licitaţie acest serviciu, cumva pe zone. Astfel, cu siguranţă că firma câştigătoare va trebui să ne ridice şi nouă gunoiul. Nu am avut niciodată o astfel de societate care să se ocupe de deşeurile de pe raza noastră administrativ-teritorială, deoarece am scos serviciul la licitaţie, prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice de şase ori, dar nu s-a înscris nimeni. Sătenii se descurcă aşa cum pot cu gunoaiele. Nu sunt multe case la nivel de comună, undeva la 400 de gospodării. Poate şi acesta să fie un motiv din cauza căruia nu ne vrea nimeni, neaducând mulţi bani la câştig, dar poate să fie şi distanţa mare faţă de reşedinţa de judeţ”, a spus Simion Meteşan, primarul din Balşa. Potrivit lui, comuna a avut mai multe gropi de gunoi, dar s-au închis cu peste doi ani în urmă.