Că e vară sau se apropie iarna, edilii hunedoreni nu renunţă la planurile de investiţii. Aşa e şi la Băniţa, acolo unde unele proiecte susţinute cu fonduri europene aşteaptă undă verde pentru materializare.
“Am depus un proiect demarat pe Măsura 313 (200.000 de euro), pentru un centru de informare turistică. Acesta va fi construit în Băniţa, iar momentan, se află în proces de evaluare. Aşteptăm să vedem dacă va fi considerat eligibil şi finanţabil. Avem obiective numai bune de vizitat şi o zonă ideală pentru turism. Muntele este aproape, iar locurile sigur sunt pe gustul tuturor. Peştera Bolii sau Turnul de la Crivadia sunt doar două locuri ce ar putea fi vizitate de turişti, dar mai avem şi altele”, a menţionat Ionel Burlec (foto), primarul din Băniţa.
Până ce istoria zonei va putea fi cunoscută de vizitatori, edilul trebuie să se ocupe de cele absolut şi imediat necesare. Aşa că un prim lucru pe care îşi va concentra atenţia în următoarea perioadă este un proiect demarat pe Măsura 125A, ce vizează modernizarea drumurilor agricole din satele Merişor şi Băniţa. „Proiectul a fost iniţiat prin GAL-ul din care facem parte – Microregiunea Ţara Haţegului-Ţinutul Pădurenilor. Încă se mai lucrează la el, pentru că vrem să-l facem cât mai bun, pentru a nu avea probleme la evaluarea lui”, a mai spus primarul din Băniţa.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Asta e localitatea aia unde se fura si hotii nu sunt prinsi ? Pai ce turism intreg la minte ar veni sa viziteze aceea zona cand stie ca e plin de hoti ? :) trebuie sa ai o doaga lipsa ca sa te duci sa te cazezi unde este plin de hoti si politia este mana in mana cu ei. Altfel nu se explica de ce nu face nimic. Mai intai rezolvati-va problemele si pe urma veniti cu idei din astea. Momentan asta este de SF !
auzi..alte proiecte...nu au terminat un teren de sport, acum numit baza sportiva, si la care se tot lucreaza de 10 ani...in romania asta acest sport se numeste ..furat.. si se arunca banii pe la firme de proiectare si implementare ioc. ma intreb daca are constiinta curata dupa declaratia in fals facuta la sugestia amicilor de la politia rutiera banita/baru..si petrosani...in cazul acelui accident.. Tind sa cred ca mare parte de vina apartine celor ce circula cu viteza exagerata, dar sa te transformi in alba ca zapada cand te stii cu pete e semn de ipocrizie ! si unii nu duc lipsa de asa ceva