Politica si administratie

Primarul din Boşorod, Ioan Grecu, pune degetul pe rană: „Era mai bine dacã pãşunile rãmâneau la primãrii”

La Boşorod, încă nu s-au făcut amenajamentele pastorale pentru păşunile pe care administraţia locală le are în proprietate, dar primarul Ioan Grecu (foto) trage nădejde că va rezolva şi acest lucru, cât mai curând.4 grecu bosorod (10)
„Avem concesionate cele circa 1.000 de hectare de păşune, la un preţ de 150 de lei per hectar. Contractul s-a făcut pe legea veche, pe o perioadă de 10 ani, şi e încheiat cu o asociaţie a crescătorilor de animale care se ocupă de curăţare şi întreţinere. Din punctul meu de vedere, era mai bine dacă primăriile erau lăsate să-şi administreze singure suprafeţele de păşuni deţinute. Din subvenţiile primite de la APIA se descurcau altfel. O parte le direcţionau către acţiunile de curăţare şi alta către modernizarea drumurilor agricole, de exemplu. Era tot în interesul cetăţenilor”, susţine primarul Grecu. Cât priveşte grila de tarifare stabilită la nivel judeţean pentru procedura de evaluare, o consideră prea mare. Acel preţ de 94 de lei per hectar evaluat e de părere că ar fi trebuit regândit şi diminuat, chiar dacă în funcţie de volumul deţinut se aplică discount-uri. În plus, nu există nici alocări bugetare stabilite la început de an, pentru un astfel de demers impus de legislaţie, nu demult. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura