Magdalena Şerban
Constrâns de bugetul mic, direct proporţional cu numărul de locuitori, dar mai ales de noile axe europene de finanţare care îngrădesc multe comunităţi de la şansa de dezvoltare, primarul din Bulzeştii de Sus, Mirel Suba (foto), şi-a încercat norocul pe Ordonanţa nr. 28.
„Am depus, de curând, proiecte de modernizare pentru două drumuri comunale (către satele Giurgeşti şi Grohot) de interes pentru localnici şi nu numai. E vorba de 6,5 kilometri care trebuie asfaltaţi şi mai sunt necesare podeţe, rigole de scurgere, balustradă şi, bineînţeles, lărgire. Fiind drumuri de ţară, va trebui săpat mult în stâncă. La ora actuală, tot din bani guvernamentali avem în desfăşurare lucrări de betonare a unui drum din satul Păuleşti. Dacă nu reuşeam să avem această investiţie, în comuna Bulzeştii de Sus nu ar fi fost nici măcar un drum comunal modernizat, restul fiind de pământ sau pietruite. Sperăm să-l finalizăm cât mai repede şi să începem cu celelalte două. Şi aşa mai rămân multe, dar măcar încetul cu încetul, le vom rezolva. Există cheltuieli neeligibile cu proiectele şi trebuie să ne aliniem şi la noul buget, care e unul de supravieţuire, până la rectificarea sperată în vară. Avem datorii la Ocolul Silvic pentru contractele de pază şi administrare, juriştilor care au activat la alegerile locale din vară nu le-am plătit nici acum deplasările şi multe altele”, a spus primarul din Bulzeştii de Sus. Acesta se plânge de faptul că transportatorii de masă lemnoasă strică drumurile, iar omul de rând vine tot la alesul local ca să-i ceară socoteală. Aşa că, alături de consilieri, urmăreşte impunerea unei taxe sau a unor condiţii clare, tocmai în ideea de a se asigura că lucrurile se vor îndrepta, iar cheltuielile cu reparaţiile vor fi suportate de cei care au şi avantaje pe urma exploatării pădurilor din zonă. Deocamdată, acestea două sunt cam singurele proiecte pe care le putem demara în 2017. Nu putem accesa fonduri europene, deoarece comunitatea noastră se pare că are o mare vină: nu beneficiază de gară. Cu asemenea condiţii, nu ne putem pune. Din start nu suntem eligibili, necalificându-ne. Şi nu ne permitem să scriem proiecte (care implică multe cheltuieli), doar ca să fie la număr. Oamenii nu sunt vinovaţi că s-au născut aici şi nu au farmacii, grădiniţe, tren şi altele”, a mai spus Mirel Suba.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Succes, Mirele ! Nu te lasa !