Categories: Comunitate

Primarul din Bulzeşti, mai necăjit ca niciodată

Magdalena Şerban

Un proiect european câştigat prin Grupul de Acţiune Locală „Ţara Zarandului“, în valoare de 90.000 de euro, a adus administraţiei din Bulzeştii de Sus posibilitatea de a se bucura de un utilaj multifuncţional destinat lucrărilor edilitare. Însă, acesta a ajuns la beneficiar doar pe jumătate, complicând lucrurile. Pe de altă parte, nici cu banii pe 2016 nu se stă pe roze, aşa că optimismul va ocoli comunitatea de aici, în anul curent.
„De curând, m-am întors de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), unde am fost ca să prelungesc termenul la proiect, până la finele lunii aprilie, deoarece am intrat în posesia doar a unei părţi din multifuncţionalul câştigat pe fonduri europene. Avem lama de zăpadă, dar ne mai trebuie remorca şi multe altele, aşa cum era stipulat în program. Câştigătorul licitaţiei susţine că a întârziat livrarea din pricină că fabrica nu a produs la timp utilajul. Măcar e bine că avem posibilitatea să deszăpezim zilele acestea şi cele care vor urma. Asta era problema arzătoare. Bine e şi aşa. Până în primăvară, când ne trebuie pentru alte lucrări, vine şi restul de componente auxiliare (buldoexcavatorul este prevăzut cu remorcă, troliu, sărăriţă, lamă de deszăpezire şi încă patru agregate)”, spune Mirel Suba (foto), primarul din Bulzeştii de Sus.
Iar ca necazul să fie de proporţii, acesta crede că anul 2016 a început cum nu se putea mai rău, banii veniţi prin Finanţele Publice nedepăşind suma de 5.900 de lei, comparativ cu 2015, când s-au primit 750.000 de lei. Aşa că se întreabă cum va reuşi să susţină salariile, cheltuielile cu iluminatul public, telefoanele, energia electrică şi alte utilităţi, în condiţiile în care de la Consiliul Judeţean s-au alocat 150.000 de lei. „Vom pune lacăt pe primărie, asta vom face. Nu ne vom descurca. Anul trecut am avut bani de reparaţii, am făcut drumuri, dar acum nu mai avem nici ca să respirăm. Să se facă ceva cu formula asta de calcul, că  ne chinuie degeaba. Să se lase oamenii pe dealuri, să moară, asta cred că se vrea. Altfel nu îmi explic de ce sunt asemenea anomalii. Sper să ne ajute cineva şi pe noi”, spune, supărat, primarul comunei Bulzeştii de Sus.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago