În prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian – Ioan Veștea, primarul comunei Cerbăl, Mircea Claudiu Costa, a semnat, miercuri, la București, un nou contract de finanțare, în valoare de 4 milioane de lei, pe Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Situație grea după inundații
Sunt fonduri provenite de la bugetul de stat, menite să conducă la dezvoltarea durabilă a tuturor localităților componente ale comunei Cerbăl. Atragerea de fonduri guvernamentale sau europene, care să vină în completarea bugetului local, reprezintă o preocupare permanentă a primarului din Cerbăl, Mircea Claudiu Costa, care știe că acestea sunt o sursă valoroasă de finanțare a obiectivelor investiționale pentru orice localitate. ”Continuăm să implementăm proiecte care să conducă la dezvoltarea tuturor localităților componente și să creștem nivelul de trai al oamenilor din comuna noastră. În acest sens, săptămâna viitoare vom demara lucrări de modernizare a infrastructurii pe mai multe drumuri de interes local”, a declarat Mircea Claudiu Costa, primarul comunei Cerbăl. Pe de altă parte, edilul din Cerbăl s-a dus la București, la întâlnirea de lucru cu ministrul Dezvoltării, Adrian – Ioan Veștea, nu doar pentru a semna contractul de finanțare pe PNI ”Anghel Saligny”, ci și pentru a încerca să impulsioneze adoptarea hotărârii de Guvern în vederea acordării de despăgubiri pentru înlăturarea efectelor inundațiilor puternice din luna iunie.
”I-am prezentat domnului ministru situația dezastruoasă din comuna Cerbăl, dar și din întregul Ținut al Pădurenilor, creată ca urmare a inundațiilor puternice de la finele lunii iunie. Avem nevoie de sprijin financiar pentru a reface infrastructura distrusă de apele revărsate și pentru a înlătura efectele calamităților naturale și mi-am dorit să impulsionez adoptarea hotărârii de Guvern, astfel încât să beneficiem cât mai rapid cu putință de sumele de la bugetul de stat în acest sens”, a subliniat primarul din Cerbăl, Mircea Claudiu Costa. (C. P.)
Afaceri profitabile cu iz de ilegal în regiunea sudică a județului nostru! Cârcotașii din vestul…
Casa părintească a lui Arsenie Boca, o figură centrală a spiritualității ortodoxe românești, a fost…
Mariana Anghel, reputat rapsod al cântecului popular românesc Pentru că artista a fost recompensată cu…
Adelina C., din Vulcan Pentru că riscă să ajungă în pușcărie după ce a fost…
Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează asupra apariției unei noi dezinformări în mediul online. Aceasta se…
Unul dintre autoturismele pe care recidivistul a pus ochii aparține Grupului Școlar de Telecomunicații și…