Categories: Comunitate

Primarul din Crişcior: de la de două ori pe an, la de două ori pe săptămână, e un pas înainte

Magdalena Şerban

Asociaţia pentru Păstrarea Liniilor Înguste din România a anunţat că începând de astăzi şi până în 8 septembrie 2017, vestita mocăniţă va parcurge traseul de şapte kilometri dintre Crişcior şi Brad, în fiecare joi şi vineri, cu plecări din Crişcior la orele 13 şi 15, şi din faţa Gării CFR Brad, de la orele 14 şi 16. Primarul din Crişcior, Ovidiu Furdui (foto), crede că este un început în promovarea obiectivelor pe care Ţara Zarandului le oferă şi după ce s-a tot discutat despre infrastructură, în paralel, e timpul să se treacă şi la turism.
„Deocamdată, este un bun început. Până nu se găseşte o sursă clară de finanţare, nu se poate vorbi de extinderea traseului sau de alte planuri de anvergură. Ar putea ca să ajungă până la barajul de la Mihăileni, de exemplu, deşi şi acel baraj trebuie finalizat. Prin urmare, în momentul de faţă ne bucurăm mult şi pentru acest pas. Suntem conştienţi de costurile pe care le implică funcţionarea ei şi sperăm ca partea de chetuieli să poată fi acoperită din taxa pe care turiştii o plătesc pentru a beneficia de cursele respective. Asta, ca să fim optimişti. Să nu uităm că trenul are o capacitate de 130 de locuri, ceea ce nu e puţin. Bineînţeles, ideal ar fi ca pe viitor să poată fi oferit un pachet turistic complet, care să includă punctele-forte care merită puse în valoare şi vizitate. Turiştii mai pot cunoaşte Atelierul de locomotive din Crişcior, Muzeul Aurului din Brad, Galeria Treptele Romane, Ţebea şi multe altele. Salut iniţiativa şi m-aş bucura dacă toţi primarii unităţilor administrativ-teritoriale din zonă, indiferent de culoarea politică, ne-am uni forţele într-un program turistic comun. Aşa, poate reuşim să atragem şi fonduri pentru a implementa lucruri noi şi bune, care se vor răsfrânge asupra comunităţii pe care o reprezentăm. În fond, de asta ni s-a şi încredinţat votul de încredere, nu?”, a spus primarul Ovidiu Furdui.
Vă reamintim că până în acest an, mocăniţa era funcţională doar de sărbători, lumea putându-se bucura de vechiul tren cu abur doar de Crăciun şi de Paşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

24 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

24 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

24 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

24 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago