Primarul din Dobra mizează pe banii de la UE pentru introducerea gazului metan
După ce conducerea comunei Dobra a primit avizul de principiu de la Transgaz SA pentru acordarea accesului la sistemul naţional de transport al gazelor naturale, s-a trecut la măsurători şi întocmirea studiului de fezabilitate, iar zilele următoare va avea loc şedinţa de Consiliu Local în baza căreia se va vota asocierea cu comuna Ilia, în vederea accesării finanţării.
„O asociere de tip ADI (Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară) este prioritară, deoarece singuri nu ne putem încadra la pragul minim de 5.000 de locuitori, respectiv 3.000 de focuri. Prin urmare, vom trece pe ordinea de zi cu precădere acest demers, pentru a parafa acordul de parteneriat cu comuna vecină Ilia, ca mai apoi să depunem imediat SF-ul pentru solicitare de finanţare. Alimentarea cu gaz presupune racordarea unui modul amplasat la limita administrativ-teritorială a localităţii Stânceşti-Ohaba, prin intermediul unei conducte de racord de înaltă presiune, în lungime de circa 13,7 kilometri. Racordarea ar urma să se realizeze în conducta de înaltă presiune Simeria-Mintia. Se pretează toate satele aparţinătoare comunei noastre şi chiar ne dorim să nu existe diferenţe în crearea unor astfel de oportunităţi de dezvoltare locală. Toţi cetăţenii trebuie să aibă drepturi egale şi facilităţi identice. Ţinând cont că lemnul de foc se scumpeşte de la an la an şi de cele mai multe ori este transportat cu greu, tăiat şi depozitat, gazul va fi o soluţie de viitor“, a afirmat Ovidiu Pădurean (foto), primarul din Dobra.
Deşi iniţial s-a discutat ca despre o posibilă sursă validă de finanţare ce părea să fie noul Program Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL III), acesta se lasă prea mult aşteptat, iar între timp a apărut o altă portiţă, de data aceasta una europeană (Programul Operaţional Infrastructura Mare), ce urmează să fie deschisă de către noua asociere.
da nene in campanie toata lumea baga gaz si face aeroporturi