Categories: ComunitateFlash

Primarul din Orăştie a rezolvat crearea a 600 de noi locuri de muncă în municipiu

Magdalena Şerban

Primarul din Orăştie, Ovidiu Laurenţiu Bălan (foto), urmăreşte ca în perioada celor trei ani de execuţie a lucrărilor, firmele care vor realiza  proiectul de modernizare a tronsonului de cale ferată Vinţu de Jos-Simeria să-şi stabilească punctele de lucru în municipiul pe care îl conduce. Acest demers duce la suplimentarea veniturilor la bugetul local şi, mai ales, la crearea de noi locuri de muncă. Zarurile au fost deja aruncate, trei dintre societăţi răspunzând pozitiv.
“Am purtat discuţii cu reprezentanţi ai societăţilor participante la aceste lucrări, pentru a-i determina să-şi stabilească punctele de lucru la Orăştie. Am obţinut acordul verbal de la trei dintre cele şase firme care fac parte din consorţiul de reabilitare a tronsonului Vinţu de Jos-Simeria. Constituirea punctelor de lucru în Orăştie va duce la asigurarea a circa 50 la sută din necesarul forţei de muncă din municipiu şi împrejurimi, ceea ce înseamnă o creştere a încasărilor bugetare şi o scădere a numărului de şomeri. Pe perioada celor trei ani, se vor crea circa 600 de locuri de muncă, acestea aducând atât beneficii directe, cât şi indirecte, prin avantajele colaterale asupra mediului de afaceri din municipiu. De asemenea, în zona lucrărilor, se vor amenaja şi construi căi de acces noi, care vor facilita accesul în jurul gării, precum şi în preajma terenurilor agricole de dincolo de calea ferată”, a declarat Ovidiu Laurenţiu Bălan, primarul municipiului Orăştie.
Reabilitarea tronsonului Vinţu de Jos – Simeria, care asigură legătura feroviară între centrul şi vestul ţării, va avea un impact major asupra dezvoltării economice a judeţelor Alba şi Hunedoara, prin realizarea unor legături directe şi rapide pe cale ferată. Pe tronsonul de circa 42 de kilometri, se vor practica, după modernizare, viteze maxime de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru cele de marfă. Termenul de execuţie este de 30 de luni, la care se adaugă perioada de garanţie de 24 de luni, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri nerambursabile europene post-aderare, prin Fondul de Coeziune.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago