Guvernanţii au anunţat că anul acesta vor să implementeze reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, prin înfiinţarea regiunilor. De la Orăştie, acest lucru se vede foarte bine.
Regiunea Vest, o posibilă poartă către dezvoltare
„Sper ca regionalizarea să aducă un plus de investiţii la nivel de municipiu. Cred că intrând în regiune cu judeţele Caraş-Severin, Arad şi Timiş, ni se creează posibilitatea de a atrage mai mulţi investitori din Vest. Din păcate, judeţul nostru este clasat pe locurile fruntaşe, la nivel de ţară, din punct de vedere a ratei şomajului. Cât priveşte Orăştie, ne aflăm pe locul doi în judeţ, după municipiul Hunedoara. Sperăm ca liniile de finanţare europeană, ce vor porni în 2014, să ne aducă o birocraţie mai acceptabilă şi mai multe proiecte pentru oraşele sub 20.000 de locuitori. Anveloparea locuinţelor, de exemplu, a fost destinată până acum doar municipiilor reşedinţă de judeţ, ceea ce ne dezavantajează, pentru că noi am avea nevoie de acest program, existând o serie de instituţii publice ce ar trebui să intre într-un proces de reabilitare termică”, a precizat Ovidiu Bălan (foto), primarul din Orăştie.
Locuri de muncă pentru comunitate
„Sprijinirea creării de noi locuri de muncă este un alt pas ce continuăm să-l facem. Există discuţii, pentru ca noi investitori să ajungă la Orăştie. Cei interesaţi provin din domenii precum electronice, mase plastice şi injecţii din cauciuc. Momentan, firma cu cei mai mulţi angajaţi la nivel de municipiu este Sews, urmată de Chimica, Chimsport şi Sogeco. În cazul Sogeco se doreşte chiar o dezvoltare, deci implicit se vor crea şi noi locuri de muncă. De asemenea, chiar cu puţin timp în urmă, am avut un dialog cu cei de la Chimica, pentru a pune bazele unui miniparc industrial. Să vedem în ce măsură se poate face şi la noi. Am fost împreună la Lugoj, pentru a urmări exemplul celor de acolo”, a mai arătat primarul Ovidiu Bălan.
Trebuie să oferi, ca să primeşti
Facilităţile pe care administraţia locală le poate acorda investitorilor ţin de punerea la dispoziţie, în zona vizată, a iluminatului public, a apei şi a canalizării, în general, a lucrurilor esenţiale. “În zona Sogeco, am reuşit anul trecut să refacem drumul ce duce la fabrică şi urmează iluminatul. Lucrăm la strategia de dezvoltare a municipiului, necesară pentru accesarea de fonduri europene. Vrem să actualizăm vechea strategie şi să cuprindem şi oportunităţile de afaceri. Mai lucrăm la nişte mape de prezentare, ce vrem să le oferim ambasadelor din România şi vizăm un parteneriat de înfrăţire cu un oraş din China. În acest sens, sperăm într-o vizită a ambasadorului şi a consulului din China, pentru a le fi prezentate oportunităţile de afaceri”, a subliniat edilul-şef al Orăştiei. (M. Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…