Categories: Comunitate

Primarul din Orăştie vrea să revitalizeze zona Stadionului Mecanica

Primăria municipiului Orăştie a depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, proiectul „Revitalizarea zonei urbane degradate – Stadion Mecanica“.
Valoarea lui se ridică la aproximativ 17 milioane de lei. „Sperăm ca proiectul de reabilitare a stadionului să fie admis, pentru a putea beneficia de fonduri nerambursabile. Investiţia reprezintă o necesitate pentru comunitate, deoarece imaginea locului este una dezolantă. Din vechiul obiectiv au mai rămas în picioare doar mici porţiuni şi în rest, multe amintiri. Revitalizarea întregului areal va însemna inclusiv structură rutieră nouă (cu îmbrăcăminte asfaltică şi trotuare) până la intersecţia cu Strada 9 Mai. Ca şi ansamblu de proiect, am inclus şi stadionul şi terenul. O parte din cheltuieli sunt neeligibile şi le vom suporta din bugetul local. Aici vom avea tribune în regim semiacoperit, skateparc, spaţii de recreere, scenă pentru evenimente cu zonă aferentă pentru 4.000 de oameni, alei pietonale, băncuţe, pistă de biciclete, pistă de alergat, două corpuri de vestiare şi bineînţeles, teren multifuncţional de sport“, a precizat primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan (foto mic).

De amintit că Stadionul „Mecanica“ a aparţinut uzinei cu acelaşi nume şi era folosit de echipa de fotbal a întreprinderii, care a activat doar în ultimele divizii ale campionatului, până la începutul deceniului trecut. Odată cu declinul economic al unităţii, ce s-a produs în urmă cu aproape 15 ani, a început şi devastarea locului, tot metalul de aici fiind vândut la fier vechi. Persoanele fără adăpost au devenit şi ele problematice, de multe ori alegând să-şi petreacă zilele şi nopţile în acest perimetru. (M.Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago