Politica si administratie

Primarul din Petrila, alături de pensionarii mineri

Magdalena Șerban

Un primar din Valea Jiului pune punctul pe i și își oferă umărul de sprijin pentru pensionarii mineri care și-au strigat dezamăgirea și totodată vor să înceapă, în baza unei asociații pe care o vor constituite, un proces colectiv după ce marea majoritate a celor care au lucrat în sub­teran au primit decizii de re­calculare a pensiei în minus.

De partea dreptății
„În contextul in care pensionarii din minerit au început să primească deciziile recalculate după noua lege a pensiilor, care au reflectat o diminuare a pensiei cu 2, 3 mii de lei decât cele de care bene­ficiau, chiar dacă se spune că aceștia vor rămâne cu aceeași pensie care se află în plată, totuși consider ca este nedrept ca aceștia să nu poata beneficia de indexări în următorii ani. De asemenea, consider că această lege va afecta și minerii activi care vor ieși în următorii ani la pensie, întrucât lor li se vor calcula drepturile dimi­nuate după noua lege. De aceea, susțin orice demers pe care îl fac pen­sionarii mineri pentru a li se face drep­tate. Consider că această nouă lege a pensiilor este nedreaptă pentru mineri precum și pentru alte categorii de seniori care au lucrat în condiții grele de muncă. Și eu voi face, la rândul meu, demersuri către președintele Consiliului Județean, domnul Laurențiu Nistor, și către par­la­mentarii din județul Hunedoara, deoare­ce consider că această lege nu poate rămâne așa, ea trebuie rectificată cel puțin în ceea ce îi privește pe pensionarii mineri” a transmis primarul de la Petrila, Vasile Jurca, pe pagina sa de Facebook.

Explicația dinspre minister
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat la o emisiune tele­vizată că sunt două situații în care, pe deciziile de recalculare, oamenii au avut scăderi semnificative ale pensiilor. „Ori discutăm de perioade contributive foar­te scurte, ori cei care au obținut pe legislația anterioară beneficii mai mari decât corespondentul contribuțiilor (…) Este foarte important ca toți românii să știe că cei cca. 4,4% dintre românii care în urma realizării recalculării rămân cu cuantumul în plată, rămân la fel până se realizează echitatea. Depinde de istoricul fiecăruia dintre ei. Apoi vor avea creștere la fiecare indexare anuală, fiindcă dânșii au avut un beneficiu suplimentar până acum, când valoarea pensiei dânșilor era mai mare decât a altor pensionari care au muncit și au contribuit la fel”, a punctat ministrul Muncii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat cârcotașii ăștia cărora nu le sca­pă nimic că un examen pentru un post…

9 ore ago

Bulina albă

Liviu Simedroni, primarul din Răchitova Pentru că își încheie mandatul cu fruntea sus, reușind, de-a…

9 ore ago

Bulina neagră

Dragoș C., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

9 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 18-19 septembrie 2024, doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse,…

9 ore ago

Zeci de pompieri hunedoreni au pornit spre zonele inundate

Un număr de 32 de pompieri hune­do­reni au pornit spre zonele afectate de inundații din…

9 ore ago

Cum a ajuns un tânăr de 27 de ani să moară după administrarea vaccinului anti-COVID. Sângerări și cheaguri în creier

O anchetă privind moartea unui tânăr din cauza unui cheag de sânge apărut pe fondul…

9 ore ago