ComunitatePolitica si administratie

Primarul din Râu de Mori, despre nomenclatura stradală

Magdalena Şerban

În contextul organizării recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în 2021, precum şi a recensământului general agricol, primarii au obligaţia să completeze şi să ac­tualizeze datele din Registrul Agricol Naţional (RAN) şi Registrul Electronic Naţional al Nomenclaturilor Stradale (RENNS). Şi asta, deoarece în derularea celor două demersuri urmează a fi utilizate informaţiile din RAN şi RENNS. La Râu de Mori, alocările bugetare din anul curent vor fi un impediment în faţa materializării unor astfel de acţiuni, însă se caută soluţii.

Sistem unic, la nivel naţional
„O să fie destulă bătaie de cap nu doar pentru noi, din punct de vedere administrativ, cât mai ales pentru populaţie. Da, este adevărat că la ora actuală există suprapunere a numerelor de case, nefiind stipulate nume de străzi, deci situaţia nu este ideală deloc, mai ales pentru serviciile de urgenţă, de la Pompieri şi până la Salvare, Smurd sau alte autorităţi. Este derutant şi înşelător pentru hărţile Google şi pentru dipozitivul GPS care nu au cum să indice locaţia cu precizie şi poa­te nici pe cea reală, cea căutată. Trebuie re­zolvată problema în mod prioritar, beneficiile fiind tot pentru comunitate. Nimănui nu-i convine să întârzie Salvarea atunci când celui drag îi este foarte rău sau, la extrem, suferă vreun infarct sau atac cerebral. Secundele înseamnă viaţă, de foarte multe ori. Iar şofe­rul de pe Salvare nu poate fi acuzat de rea credinţă, deoarece caută un număr de gos­po­dărie care poate să se regăsească şi în altă locaţie, în paralel. Şi atunci cine e vinovat pentru că pacientului i se agravează starea, sau, mai rău, moare? Da, vor fi repercursiuni biro­­cratice, în sensul că trebuie să fie schim­bate acte de identitate, paşapoarte sau orice alt document oficial care implică adresa exactă a cetăţeanului, deci inclusiv actele din regimul cadastral. Aici va fi disconfort, dar orice este bun are un preţ pe măsură. Oricum, trebuie să vedem de unde vom putea face rost de bani pentru a implementa sistemul, speranţa fiindu-ne rectificarea bugetară. Mo­mentan, e cam imposibil din visteria proprie, moştenirea financiară cu care am plecat la drum fiind una cu minusuri“, a subliniat Flaviu Dilertea (foto) primarul comunei Râu de Mori. Pe lângă as­pectele de urgenţă, să nu uităm că mai mereu se vorbeşte de subiecte precum “Sute de do­sare ale unor pensionari conţin date eronate”, “Ambulanţă trimisă de STS la adresa greşită “, ”Vraişte prin alocaţii – o zecime dintre copiii cu drept de alocaţii nu vor lua banii în această lună”. Fie ca este vorba de Poştă, STS sau Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială, în toate aceste informaţii sunt implicate instituţii care întâmpină piedici în desfăşurarea acti­vităţii, iar problemele afectează mii sau zeci de mii de contribuabili, ca urmare a uti­lizării unei nomenclaturi stradale neactuali­zate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura