Categories: Comunitate

Primarul din Vălişoara şi-a construit bine bugetul

Primarul comunei Vălişoara, Mircea Rovinar (foto), se dovedeşte a fi unul dintre cei mai organizaţi primari ai judeţului. Dacă în 2011, ştia deja ce va face anul acesta, acum ştie şi cu cât va face. A organizat bugetul local în aşa fel, încât să ajungă pentru toate cele necesare.
“Avem alocaţi 40.000 de lei pentru extinderea iluminatului public în satul Dealu Mare (zona bisericii) şi în satul-centru (o arteră de drum). Iluminatul este realizat în jur de 98 la sută, la nivel de comună. Pentru finalizarea construcţiei stadionului din Vălişoara (lucrări de împrejmuire, amenajare suprafaţă joc, tribună şi vestiare) am prevăzut 60.000 de lei. Am început această investiţie acum trei ani, dar banii fiind drămuiţi, am evoluat puţin câte puţin. Cel târziu în această vară, sperăm să fie gata. Pentru Planul Urbanistic General, am avut în vedere  suma de 30.000 de lei. Ne-a expirat acum un an şi trebuie finalizat până în 2013. Costul total se ridică la peste 100.000 de lei, iar aceşti bani cuprinşi acum sunt doar pentru a-l demara. De asemenea, vom sprijini şi bisericile din satele Vălişoara, Dealu Mare, Săliştioara şi Stoieneasa, pentru ele prevăzând 60.000 de lei şi vom continua construcţia bisericii noi din Săliştioara. Încă 46.000 de lei am pus deoparte pentru lucrările de reabilitare a căminelor culturale din comună, iar pentru renovarea exterioară a primăriei şi amenajarea unui grup social în spatele Casei Căsătoriilor avem suma de 20.000 de lei. Din bugetul nostru şi cu ajutor de la Consiliul Judeţean, vom efectua lucrări de întreţinere şi reparaţii la drumurile comunale”, a declarat Mircea Rovinar, edilul şef din Vălişoara. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago