Primarul din Vorţa, drumul spre Coaja şi banii europeni
Inundaţiile au cam ocolit comuna Vorţa în acest an, însă nu de tot. Aici, un drum comunal din cătunul Coaja este stricat tot mereu de ape. Bani pentru a fi asfaltat, nu sunt, dar o oază de speranţă o reprezintă fondurile europene nerambursabile, către care administraţia locală vrea să-şi îndrepte atenţia.
„În anul acesta, până acum, n-am avut parte de inundaţii aşa cum s-a întâmplat în anul trecut şi acum doi ani. Singurele necazuri au fost la drumul comunal 153, către cătunul Coaja. Acest drum ar trebui asfaltat sau măcar pietruit, dar trebuie făcută şi decolmatare în zonă şi montare de podeţe. Deşi, când vine potopul, apele sunt greu de ţinut în frâu. Drumul cu pricina doresc să-l cuprind într-un proiect european de modernizare, însă aşteptăm noile axe de finanţare. Asta pentru că noi nu ne permitem investiţia din bugetul local”, afirmă Emil Radu Bureană (foto), primarul comunei Vorţa. (M.Şerban)