Comunitate

Primarul din Vulcan vrea o piaţă agro-alimentară publică modernizată. Oamenii merită mai mult!

Magdalena Șerban
O piață agro-alimentară nu doar că este un punct de desfacere a măr­fu­rilor pentru producătorii autohtoni, ci constituie și o alternativă de sprijinire a consumatorilor. Ținând cont că la Vulcan, cea publică lasă mult de dorit din punct de vedere al condițiilor ofe­rite, primarul Cristian Merișanu a pus piciorul în prag și să vrea să imple­menteze un proiect de modernizare a obiectivului, cu susținere financiară din visteria locală.

Vor comerț civilizat și un plus pentru comunitate
,,E de înțeles de ce oamenii nu sunt în­cântați de ideea de a-și vinde fructele și legumele în punctul nostru agro-ali­mentar. Vara, căldura în exces dăunează produselor, iarna, frigul face la fel. Așa că, bieții de ei, au ales să vândă pe trotuar. E o hală ce musai trebuie adaptată vre­murilor actuale și adusă în conformitate cu nevoile reale. La nivel de municipiu exis­tă o piață mare, chiar în apropiere, dar e privată, aparține unui om de afa­ceri. Și în acest caz, nu putem vorbi de facilități pentru comercianți. Trebuie reabilitată. Așa că dacă nimeni nu a făcut nimic, vom face noi. E drept că nu e o taxă de masă cu o valoare zilnică foarte mare, cea practicată de noi, ca adminis­trație publică, dar e timpul să aducem îmbunătățiri locației. Această hală trebuie reamenajată și pusă la punct. Proiectul și detaliile vor fi perfectate în anul curent, dar punerea și practică și finalizarea demersului se vor concretiza cel mai probabil la anul”, a transmis Cristian Merișanu (foto), primarul muni­cipiului Vulcan.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura