Actualitate

Primarul Florin Cazacu vrea să continue împreunã cu brădenii săi

Magdalena Şerban

Sub sloganul „Continuăm împreună“, Florin Cazacu (foto), actualul primar al municipiului Brad, şi-a lansat candidatura pentru un nou mandat de edil-şef al urbei. Evenimentul s-a petrecut sâmbătă, participanţii luând cu asalt sala de sport a Şcolii „Horea, Cloşca şi Crişan“.

Fapte, nu vorbe
Primari, parlamentari de Hunedoara, precum şi liderii USL din judeţ s-au mobilizat, pentru a-i susţine pe Florin Cazacu şi echipa sa. Structura USL ce va candida pentru un mandat în Consilului Local Brad este formată din 21 de membri, iar pe locuri eligibile pentru Consiliul Judeţean, se află încă trei reprezentanţi locali. „Alături de echipa USL, îmi propun ca începând cu data de 10 iunie, să continui lupta pentru mai binele locuitorilor municipiului”, a fost laitmotivul de campanie, expus de Florin Cazacu. Răsfoind trecutul, acesta a adus în actualitate procentajul de 82,3 la sută, cu care a fost ales primar de către brădeni şi totodată, fiind desemnat cel mai votat edil de municipiu din România, din partea PSD. „Procentajul arată că opt din 10 concitadini şi-au investit încrederea în mine. Din cele 10 propuneri ce le-am avut la alegerile de acum patru ani, aproape toate sunt realizate. Nu întotdeauna, tot ceea ce-ţi doreşti să faci, vei şi reuşi. Se schimbă strategiile naţionale, legislaţia, politicile publice şi intervin crizele economice. Acum, am 12 obiective importante pentru brădeni, iar peste patru ani, sper să fie îndeplinite şi chiar mai mult de atât” a mai precizat candidatul pentru Primăria Brad.

Susţinere de la centru
„Acum opt ani, de aici şi de pe această scenă, am avut curajul să vă propun un tânăr care promitea şi care dorea să facă multe pentru comunitate, un tânăr de perspectivă, în care eu am crezut. Acel om nu este nimeni altul, decât actualul şi viitorul primar al Bradului, Florin Cazacu. Despre el, aş putea vorbi ore în şir, fără întrerupere, despre modul în care ştie să facă administraţie publică. Ştie să se zbată pentru comunitate, iar în momentele grele, cum au fost cele din iarna trecută, a mers până în extremis, pentru a sensibiliza clasa politică, ce numai suflet nu avea pentru brădeni. Mi-aş dori ca Florin Cazacu să aibă cel puţin cinci mandate consecutive, cum am avut şi eu”, a fost urarea deputatului şi totodată, a liderului organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, Laurenţiu Nistor.

Şi bănăţenii i-au recunoscut meritele
Până acum, premiile s-au ţinut lanţ după edilul pesedist, ultimul dintre ele fiindu-i înmânat chiar vineri. „Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric a hotărât să-i atribuie trofeul de «Primarul anului 2011», şi unui primar din afara Banatului, alegându-mă pe mine. Nu sunt la primul premiu, am mai primit distincţia «Omul Anului 2011», din partea redacţiei cotidianul.ro, alături de şapte mari personalităţi din ţară. Sunt distincţii oferite mie, dar datorate brădenilor. Comunitatea merită din plin aceste recunoaşteri, însă cel mai mare premiu pentru mine este recunoştinţa cetăţenilor şi satisfacţia personală, atunci când reuşesc să fac lucruri bune pentru oamenii din Brad. Împreună cu ei, am reuşit să salvăm şi Muzeul Aurului, care va fi redeschis în scurt timp”, a adăugat Florin Cazacu.

11 comentarii la „Primarul Florin Cazacu vrea să continue împreunã cu brădenii săi

  • Noi bradenii votam FLORIN CAZACU primar MIRCIA MUNTEAN presedinte Consiliul Judetean ,nu mai vrem sa-i vedem mutra lui MIRCEA MOLOT de sarpe cu pleopele pe jumatate inchise un bandit care timp de opt ani nu a facut nimic pentru BRAD.

  • oana buna alegere in ceea ce priveste votul tatu pentru primar dar in directia consiliululi judetean da-mi voie sa nu te felicit , si nu pentrui ca as fi vreo simpatizanta a vreunuia doar c stiu ca atat muntean cat si molot sunt LA FEL !!! UNUI ARE AVERI IN JUDET ALTUL IN BRAZILIA ASA CA…. DESPRE CE VORBIM… ?
    IN ASTFEL DE SITUATIA AS MIZA PE CONTINUITATE AT L;A PRIOMARIE CAT SI LA JUDET…

  • Foaie verde ca nalba , Molot turnatorule securist nu mai incerca ,nu mai este sansa ta .Ti-am gasit la Consiliul Judetean un inlocuitor ,puternic ca un tractor .Foaie verde maghiran .Presedinte laConsiliul judetean va fi ales Mircia Muntean.

  • Si totusi sper ca pina la urma,bradenii se vor trezi si-l vor rasturna pe acest „miner comunist” (rosu)in valea Crisului..sa curga….
    Se uita asa usor faptul ca se supravietuieste in frig din oct. pina in mai,in fiecare an…Si pina la urma se considera tot el eroul….
    Ai facut orasul si toti bradenii de rusine cu prezenta ta si a acolitilor la haznaua otv….
    Si te rog mult, nu mai fa apel la memoria strabunilor…,ai patato destul!!!

  • Mircea Molot a adus din Transnistria bani falsi cu care vrea sa cumpere voturile. Distribuirea de bani falsi se face pe fiecare sectie de votare ,un om raspunde de cetatenii arondati sectie de votare si merge la oameni acasa sa cumpere voturi pentru Mircea Ioan Molot cu bani falsi, este o retea de 550 de distribuitori de bani falsi in tot judetul.

  • Domnule primar nu mai veniti in campanie cu hotul asta de Molot ,daca vreti sa va mai votam , nu vrem sa mai auzim de acest pitic care este lesinat dupa averi , sa iasa dracu la pensie Molot ,a furat destul, iar pentru noi cei care locuim in Brad na facut absolut nimic acest pitic. Te votam pe tine Florine si pe primarul de la Deva ,Mircia Muntean presedinte la consiliu judetean.

  • JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT.

  • …Felicitări pentru actualul şi viitorul primar al Bradului!!!
    ştim că nu ai ce face Florine şi trebuie să stai alături de PITICUL ATOMIC ,dar sperăm să nu mai prindă CJH!!!..recunosc faptul că nu a fost corect actul de îndepărtare de la conducerea PSD!!!…a fost mai tare Panfutie de la Şoimuş, mai hoţ!!!…nu se ştie niciodată cum se-ntoarce roata!!!

  • Florine, continuam cu tine, in frig pana la moarte, criogenia salveaza virslaria, inainte de a ingheta de tot dracului mai punem un laibar pe noi, nu-i bai. Tu sa fii sanatos dar scapa de Molot, ca si asa nu ne mai poate turna la Secu, inghetati cum suntem, numai sa ne sparga cu picamerul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura