Politica si administratie

Primarul Florin Oancea: În septembrie, noul ascensor de pe Dealul Cetății va fi funcțional

Adriana Năstase

Telecabina de pe Dealul Cetății din Deva a fost oprită în toamna anului 2021, pentru ca să fie adusă alta, de ca­pacitate mai mare. Primarul Devei, Florin Oancea (foto), spune că era ne­cesară schimbarea respectivă, nu­mărul turiștilor care vor să urce Dealul Cetății fiind tot mai mare.

Strategia de dezvoltare

Reporter: Domnule pri­mar, noul ascensor este deja pus pe șine, iar în curând va fi redat celor care vor să urce pe Dealul Cetății. Care sunt noutățile la aceas­tă inves­tiție?
Florin Oancea: Noul as­cen­sor care va facilita ac­cesul tu­riștilor și al lo­cal­nicilor între zidurile Cetății din Deva are o capacitate de 30 de locuri, dublu față de tele­cabina cea veche. Investiția cuprinde și mo­der­ni­za­rea instalației de transport înclinat, a sistemelor de comandă și siguranța funcțională a aces­tora, modernizarea celor două stații între care circulă tele­cabina. Această investiție face par­te din stra­tegia de dez­vol­tare a municipiului Deva. La sfârșitul a­cestei luni, vor fi fă­cute probele cu noua tele­ca­bina, iar în sep­tembrie, după ce se fac toate verificările, aceasta va fi dată cir­cuitului turistic.

Reporter: Care este sco­pul in­ves­tiției într-o nouă tele­ca­bină aici?
Florin Oancea: Sco­pul principal al acestui proiect este măr­irea capacității transpor­ta­toa­re a insta­la­ției de trans­port pe plan înclinat, lucru datorat flu­xului mare de turiști din ul­timii ani, care doresc să vizi­teze Cetatea Devei. Noua telecabină și întreaga insta­lație de transport persoane pe plan înclinat este modernă și sofisticată, cu echipamente fabricate de producători consacrați din România și Europa.

Reporter: Ce mai este de făcut până la finalizarea lucrărilor?
Florin Oancea: Lucrările sunt în curs de finalizare, în prezent mai sunt de exe­cutat următoarele: finisaje interioare, respectiv placare cu gresie și faianță, zugrăveli lavabile, montare tâmplărie uși și geamuri, montare corpuri de iluminat, amenajarea unei piațete pe platoul din fața stației de plecare, pentru a oferi turiștilor un spațiu adaptat cerințelor actuale. Noua amenajare va fi prevăzută cu zone umbrite, spații de ședere, zone de așteptare și va fi utilată cu mobilier urban. Piațeta va avea pavaj și piatră cubică. De asemenea, se va pune în va­loare prin realizarea unui iluminat ar­hi­tec­tural grupul statuar al gimnastelor.

 

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura