Ieri, actualul primar al reşedinţei de judeţ, Florin Oancea, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat. Oancea a avut-o alături pe soţia sa, Monica, dar şi pe candidaţii pentru Consiliul Local, colegi de partid.
“Am depus astăzi candidatura pentru un mandat complet de primar al municipiului Deva, din partea PNL. De asemenea, au fost depuse candidaturile pentru funcţiile de consilieri PNL în cadrul Consiliului Local Municipal Deva. Alături de aceştia doresc să concretizez proiectele începute în acest mandat scurt, în care am reuşit să atragem peste 100 de milioane de euro din fonduri europene şi guvernamentale. Este cea mai mare sumă extra-bugetară atrasă vreodată de administraţia locală, în cei mai puţin de trei ani de mandat pe care i-am avut la dispoziţie. Sunt proiecte spectaculoase, care dau oraşului nostru o perspectivă clară de dezvoltare şi de progres. Roadele muncii mele, a echipei din Primărie, a consilierilor locali, cărora le mulţumesc pentru colaborare, se vor vedea în perioada următoare. Continuăm împreună! Cu credinţă în Dumnezeu şi alături de deveni, vom reuşi să facem, împreună, oraşul minunat pe care ni-l dorim cu toţii: Deva Frumoasă!”, a spus edilul şef al Devei, Florin Oancea.
„Ce voi face eu împreună cu echipa PNL-ului în următorii patru ani? În primul rând, voi finaliza toate proiectele pe care le-am început, fie pe fonduri europene (şi sunt 32 de proiecte), fie pe fonduri guvernamentale cu finanţare fie pe PNDL-2, fie pe Compania Naţională de Investiţii şi, bineînţeles, investiţiile pe care le vom finaliza cu finanţare din bugetul local. Le mulţumesc încă o dată celor 6.510 deveni care au semnat pentru Florin Oancea, candidat din partea PNL la Primăria municipiului Deva. Le mulţumesc tuturor şi îi rog să aibă încredere în mine, pentru că Deva este un oraş frumos, şi dorinţa mea, dar nu doar a mea, ci a tuturor devenilor, este să ajungă un oraş strălucitor. Şi va ajunge!” a spus Florin Oancea.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…