Primarul Florin Oancea vrea să transforme centrul oraşului

Sorina Popa

Primarul Devei, Florin Oancea, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că au fost depuse 31 de proiecte de investiţii pentru finanţare cu fonduri europene, suma totală a acestora fiind de 276 de milioane de lei, adică aproximativ 70 de milioane de euro.

Modernizarea transportului public
”Avem semnate 10 proiecte cu fonduri europene, printre care reabilitarea şi modernizarea unor şcoli, creşterea eficienţei energetice a unor blocuri din municipiu. Cele 10 proiecte semnate sunt în valoare totală de 47 de milioane de lei. Alte două proiecte pe care le-am depus vizează realizarea unei staţii de reîncărcare vehicule electrice în municipiu şi modernizarea sistemului de transport public local prin reabilitarea infrastructurii aferente. La ADR Vest sunt depuse alte şapte proiecte ale noastre, şi care sunt în faza de evaluare. Tot cu bani europeni. Suma lor se ridică la 124 de milioane de lei. În faza precontractuală sunt 12 proiecte”, a declarat primarul municipiului Deva.

Parcare supraterană de 200 de locuri
Printre investiţiile care vor fi realizate cu fonduri UE se numără şi reabilitarea centrului Devei. Un proiect îndrăzneţ care, dacă va fi dus la bun sfârşit, va transforma această zonă. Astfel este zona dintre Poşta veche şi Piaţa Victoriei, unde se va putea circula şi cu maşini, dar va fi şi o porţiune cu verdeaţă, pietonală şi un traseu pentru biciclişti. Parcările vor dispărea de aici, pentru că în spatele blocurilor vechi din centru, în spatele Poştei vechi, va fi ridicată o parcare supraterană cu 200 de locuri. Şi porţiunea de la primărie la prefectură va fi schimbată. Cu alte cuvinte, se încearcă o rearanjare a zonei centrale a oraşului. Primarul Florin Oancea spune că este preocupat şi de iluminatul arhitectural al clădirilor de patrimoniu, bisericilor, dar şi a altor imobile importante din municipiu. Toate acestea, spune edilul şef, pentru ca Deva să devină un punct de atracţie turistică.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

15 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

15 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

15 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

15 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

15 ore ago