Primarul Ile, prima înfăţişare într-un dosar de fals intelectual şi delapidare

Maximilian Gânju

Gheorghe Ile (foto), primarul municipiului Vulcan, Marius Danci, directorul Pregoterm, Gabriel Velea, fostul secretar al primăriei şi consilierul Gheorghe Dună au, astăzi, prima înfăţişare în faţa magistraţilor Judecătoriei Petroşani, într-un dosar instrumentat de procurori şi în care sunt acuzaţi de delapidare ori fals intelectual.

Cei patru au fost trimişi în judecată în august a.c., iar la termenul de astăzi se va lua în discuţie o serie de excepţii şi măsuri dispuse de judecătorul de Cameră preliminară. Edilul şef al Vulcanului este acuzat de fals intelectual, pentru că a iniţiat o hotărâre de consiliu pentru trecerea unor mijloace fixe ale societăţii de termoficare din domeniul public în cel privat al Primăriei Vulcan, deşi acestea nu ar mai fi existat. Ile a susţinut că nu a comis infracţiunea de fals intelectual dat fiind faptul că hotărârea nu a avut un efect şi nu s-a creat un prejudiciu, iar mijloacele fixe la care fac referire procurorii există. Marius Danci, directorul Pregoterm, societate aflată în subordinea municipalităţii, este cercetat pentru delapidare, purtare abuzivă şi abuz în serviciu şi într-un alt dosar, fiind reţinut, la începutul acestui an, de anchetatori. Aceştia susţin că Danci îşi însuşea diferite sume de bani din casieria societăţii, folosindu-se de delegaţii ori achiziţii fictive. Directorul Pregoterm a fost plasat sub control judiciar şi a obţinut în instanţă dreptul de a-şi exercita funcţia de conducere. Totodată, o serie de bunuri care ar trebui să acopere prejudiciul creat, în cazul în care va fi găsit vinovat de instanţă, i-au fost puse sub sechestru.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago