Primarul Iulius Bedea i-a întins o mână de ajutor liderului Coaliției Anti-Simeria. Are curaj fostul edil să preia societatea de salubrizare?
Consilierii locali din Simeria s-au autoconvocat într-o ședință, vineri, ca să-l pună din nou administrator pe Ionuț Șimon, la societatea Simprestutil. Da, ați citit bine! Asta, în condițiile în care Șimon și-a dat demisia din această funcție, după ce consilierii au vrut să-l păcălească și să dea terenurile simerienilor la ANAF, în contul datoriilor făcute de administratorul lor, Sorin Iancu. În fine, toată lumea știe povestea asta, iar organele abilitate își fac datoria.
A demisionat, nu s-a lăsat păcălit
De ce au făcut ședință aleșii? Pentru că asta e „soluția” gândită de ei la problema gunoaielor neridicate din oraș. Atâta pot ei. Să facă ședințe, și să dea vina pe primar, evident. Ei bine, au votat să-l pună pe Ionuț Șimon pe postul de administrator, cum spuneam, însă oamenii au o mare problemă. Șimon a demisionat, demisia este un act unilateral, și nu mai poate să-l pună în funcție nici Papa, apăi, niște consilieri locali. Nici măcar nu ar fi trebuit să facă ședința cu pricina, dacă ar fi fost cât de cât responsabili de situația prin care trec cetățenii.
L-a propus pe Rîșteiu
„Având în vedere că, în declarațiile sale, consilierul local PNL Emil Ioan Rîșteiu a afirmat că el poate pune la punct societatea Simprestutil SRL în 2 săptămâni, consider că nu ar fi fair play să nu-i acord această șansă. Prin urmare, propunerea mea la solicitarea dumneavoastră este de a-l desemna și a-l propune să-l votați ca administrator la SC Simprestutil SRL pe Emil Ioan Rîșteiu. Având în vedere situația gravă cauzată în orașul Simeria de acest consilier local, liderul Coaliției Anti-Simeria, îi solicit public, cât și în scris, să depună la Registratura Orașului Simeria, cel mai târziu la data de 26 februarie a.c. ora 9, acordul în scris pentru a putea să vă transmit spre aprobare proiectul de HCL pe care îl solicitați la mine pentru nominalizarea administratorului Simprestutil SRL”, le-a transmis vineri primarul Iulius Bedea aleșilor locali din Simeria. (S.Popa)