Politica si administratie

Primarul liberal al Devei, alături de Klaus Iohannis, la Consiliul Naţional al PNL

Sorina Popa

Liberalii din toată ţara s-au întrunit, sâmbătă, în Consiliul Naţional. Primarul Devei, Florin Oancea, care este şi preşedintele organizaţiei municipale Deva a PNL, a stat în primul rând, alături de preşedintele României, Klaus Iohannis.

Susţinere pentru un nou mandat
”Am participat la Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal, unde am luat decizii importante privind strategia PNL pentru următoarea perioadă şi măsurile politice urgente pe care trebuie să le adoptăm pentru stoparea degradării nivelului de trai al românilor şi al climatului social din România.
Am fost deosebit de onoraţi de prezenţa preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis. Consiliul Naţional al PNL şi-a reafirmat decizia fermă, fără echivoc, de a susţine candidatura domnului preşedinte Klaus Iohannis pentru un nou mandat la preşedinţie, singura garanţie a traseului european, democratic, al României şi a respectării parteneriatelor strategice ale ţării noastre. Dreapta trebuie să se unească în jurul PNL, pentru a câştiga puterea în România”, a declarat Florin Oancea, liderul PNL Deva.

”Construiţi-vă un program solid”
„Acest stil de conducere iraţional nu poate să continue. Este nevoie de o alternativă raţională, trebuie să faceţi tot ce se poate pentru a reinstaura raţionalitatea şi normalitatea în România. Pentru asta, e nevoie ca PNL să fie un partid unit, puternic, solid. Şi puteţi! Fiţi hotărâţi! Construiţi-vă un program politic solid, puternic, serios. Fiţi uniţi şi puternici şi când mergeţi între oameni spuneţi-le că aveţi soluţii pentru economia românească, pentru finanţele publice din România”, a spus Iohannis, la reuniunea Consiliului Naţional al PNL.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago