Actualitate

Primarul Nicolae-Florin Oancea: Incinta I a Cetății, un proiect spectaculos

Lucrările de reabilitare şi amenajare a Incintei I din Cetatea Deva, partea din vâr­ful monumentului istoric, sunt prevăzute să se încheie în luna decembrie 2023.
Această investiție are o valoare totală de peste 23 milioane lei, contribuția neram­bur­sabilă a Uniunii Euuropene fiind în valoare de 18,7 milioane lei.

Un proiect de aproape 5 milioane de euro. Fonduri europene
Un proiect spectaculos, așa a catalogat primarul Devei, Nicolae-Florin Oancea, in­ves­tiția de refuncționalizare a Incintei I a Cetății orașului.
Lucrările prevăzute în acest proiect au vizat efectuarea de plombări şi injectări la zidăria de piatră, curăţarea acesteia, restau­ra­rea şi refacerea elementelor de piatră fa­so­nată. De asemenea, s-a lucrat la refacerea pereţilor din zidărie de piatră, la planşeele intermediare şi la şarpanta din lemn de stejar. În graficul de lucrări au fost înscrise, între altele, Turnul de Poartă, latura de vest a cetăţii cu Turnul de Vest, zona Palatului Princiar, precum şi laturile de sud şi de est. În fosta magazie de arme se va amenaja o sală multifuncţională, care va găzdui o expoziţie de arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut monumentul. Deasupra ma­gaziei de arme este amenajată Platforma Belvedere Est, care va fi folosită pentru ma­ni­festări culturale şi găzduirea de eve­ni­mente.

O investiție aproape de finalizare
,,Mare parte din evenimentele din 2024 vor fi organizate în incintele I, II și III ale Cetății. Este un proiect spectaculos, care pune în sfârșit în valoare frumusețea aces­tei Cetăți care este emblema muni­ci­piului Deva. Sunt foarte mulțumit că și acest proiect l-am dus la bun sfârșit, așa cum voi face cu toate investițiile”, anunță edilul șef al reședinței de județ.
Zona Palatului Princiar, „inima” Incintei I și cele două pivnițe de la nivelul inferior sunt și ele refăcute. În Pivnița Mare va fi amplasată o machetă a Cetății. Pivnița Mică se va trans­forma într-o încăpere memorială. Curtea fi dedicată evenimentelor culturale.
Pe latura de vest a Incintei I sunt ame­na­jate și grupuri sanitare, cu facilități, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.
Refuncționalizarea Incintei I și rein­tro­du­ce­rea acesteia într-un circuit turistic coe­rent, alături de incintele II și III care sunt deja reabilitate, va determina funcționalitatea în­tregului monument istoric, creând pre­mi­sele dezvoltării turismului cultural-istoric, pu­nerea în valoare a istoriei și tradițiilor zo­nei și implicit creșterea numărului de turiști.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago