Politica si administratie

Primarul Oancea vrea să facă din Deva un centru universitar de anvergură

Sorina Popa

Astăzi, 2 octombrie 2018, are loc deschiderea anului universitar la Deva, la Centrul ASE din reşedinţa de judeţ, condus de prof.univ.dr. Ioan Radu (foto dreapta).

Licenţe duble
Primarul Devei, Florin Oancea (foto stânga), a afirmat, ieri, într-o conferinţă de presă, că studenţii de la Centrul ASE Deva vor putea să-şi continue studiile în Franţa şi Italia, în urma unor parteneriate cu universităţi de acolo. ”Astfel, aceştia vor putea să aibă licenţă dublă, recunoscută de statul francez şi român, respectiv de statul român şi italian. Mulţi dintre tineri vor să urmeze studiile în centrele mari universitare. De aceea, este o mare oportunitate ca ei să facă studiile la Deva, mai ales că este vorba de o universitate recunoscută şi pot opta, din anul doi de Master să studieze în Franţa şi Italia. Este o deschidere mare”, a declarat primarul Florin Oancea.

Centru universitar cu recunoaştere internaţională
”La deschiderea anului universitar din Deva vor participa mari personalităţi de la universitatea Artois din Franţa şi din Trento, Italia. Le-am invitat, pentru că dorim ca municipiul Deva să devină un centru universitar cu recunoaştere internaţională. Aceste personalităţi nu vor veni doar pentru a participa la ceremonie, ci şi ca să punem bazele unor colaborări cu ASE Deva. Vom analiza mai multe parteneriate între universităţi şi administraţiile locale. Şi de la Primăria Arras, oraş înfrăţit cu municipiul Deva, va veni un reprezentant”, a spus prof.univ.dr. Ioan Radu, coordonatorul Centrului ASE Deva.
Primarul Florin Oancea a declarat că vrea să reîmprospăteze colaborarea cu oraşul Arras, cu care reşedinţa de judeţ este înfrăţită de peste 20 de ani, însă aceasta nu a mai funcţionat ca la început. De aceea, Oancea a spus că vrea să lege şi parteneriate economice cu Arras.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • auzi la semidoctul ,,centru universitar de anvergura" de parca asta se face de azi pe miine, dar este totusi posibil numai sa fie suficienti soferi sa mearga la cursuri si examene.

  • Centru nu se face doar cu ASE.
    Daca se doreste, se poate face centru cum este la Petrosani, in toate cladirile liceelor pentru ca exista loc suficient.
    Evident, trebuie invatamant "la zi" nu idd, ca sa poti aduce tinerii din orasele mari acasa, si apoi sa lucreze in oras.

    asta ar fi ideal pentru Deva, centru "copy-paste" Petrosani.

Recent Posts

ANUNŢ

15 ore ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

4 zile ago