FlashPolitica si administratie

Primele recoltări de plasmă de la cei trei politicieni hunedoreni vindecaţi

Primele recoltări de sânge în vederea obţinerii plasmei necesare pentru vindecarea bolnavilor de COVID-19 au avut loc sâmbătă la Centrul Judeţean de Transfuzii (CJT) Hunedoara-Deva, donatori fiind deputatul Lucian Heiuş, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, şi administratorul public al oraşului, Adrian David.

Exemplu pentru ceilalţi
Cei trei politicieni liberali s-au infectat cu noul coronavirus la jumătatea lunii martie, fiind trataţi şi vindecaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Ei au declarat, sâmbătă, că au dorit să doneze sânge, necesar la pregătirea plasmei împotriva virusului COVID-19, din spirit de solidaritate cu bolnavii aflaţi pe paturile de spital, dar şi pentru a oferi un exemplu către alte persoane care pot să ajute la salvarea de vieţi.
Deputatul Lucian Heiuş, consideră gestul ca fiind unul „normal“, venit să sprijine bolnavii aflaţi în suferinţă.
„Dacă Dumnezeu a hotărât că trebuie să trecem prin această boală şi există tehnologie ca prin această donare de sânge să poată fi extrasă o cantitate de plasmă care să-i ajute pe alţi români care trec prin boală, este normal să facem acest lucru. Sperăm ca gestul nostru să fie urmat şi de alţi oameni care au fost bolnavi şi s-au însănătoşit, iar acum să-i ajute pe cei care au nevoie de această plasmă“, a declarat deputatul Lucian Heiuş.

Nu i-a fost uşor
La rândul său, primarul municipiului Deva a punctat faptul că este nevoie de solidaritate în lupta împotriva infecţiei cu noul coronavirus, mai ales că el a trecut prin boală împreună cu fiica sa. „Am trecut prin această experienţă, nu mi-a fost uşor, mai ales că nu am fost singurul din familie care a fost infectat, a fost şi fetiţa mea, Laura. Consider că astăzi este o datorie morală a mea şi a colegilor mei, de a dona sânge pentru ca pacienţii care sunt într-o situaţie mai gravă decât am fost eu – şi sunt pe secţiile de Terapie Intensivă – să poată beneficia de această nouă schemă de tratament şi să se vindece cât mai repede“, a spus Florin Oancea.

Crede că solidaritatea ne salvează
Solidaritatea şi profesionalismul medicilor sunt aspecte pe care le-a relevat şi administratorul public al municipiului Deva, Adrian David, reiterând însă şi importanţa respectării, în continuare, a măsurilor de prevenire a bolii.
„Am venit să donez din credinţa că, pe lângă profesionalismul medicilor, solidaritatea este cea care ne salvează şi că acest sentiment, de a fi unii lângă ceilalţi, este şi mai important în aceste momente grele pentru toată lumea. Am venit şi să dăm un exemplu, pentru că a dona sânge ar trebui să fie parte din rutina noastră, de câte ori este necesar, nu doar în vreme de pandemie. Îmi doresc ca gestul nostru să fie de folos pentru cât mai multe persoane, cărora le doresc multă sănătate“, a spus Adrian David.
Directorul CJT Hunedoara-Deva, dr. Victoria Hălmagi, a menţionat că instituţia pe care o conduce, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, a alcătuit o listă a potenţialilor donatori de sânge, inclusiv cadre medicale, de la care s-ar putea pregăti apoi plasma utilizată în tratamentul persoanelor grav bolnave de COVID-19. Toţi cei contactaţi au răspuns pozitiv la solicitarea de a dona sânge pentru plasmă.
„Avem o listă de donatori identificată cu ajutorul DSP Hunedoara. În general, oamenii răspund pozitiv la solicitarea noastră. Sunt deja 50-60 de persoane care au răspuns pozitiv“, a afirmat dr. Hălmagi. Recoltările de sânge pentru plasma folosită în tratamentul bolnavilor de COVID-19 se vor efectua, în general, în zilele de sâmbătă, la sediul CJT Hunedoara-Deva. (Sorin Blada, AGERPRES)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura