Văzând că nu au nici o şansă să scape din arest, contrabandiştii judecaţi în dosarul „Trabucul lui Moş Crăciun” au început să se dea pe brazdă. O parte dintre inculpaţi şi-a recunoscut vinovăţia în faţa instanţei şi astfel, dosarul a fost disjuns.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, la ultimul termen de judecată, 27 dintre cei 74 de învinuiţi şi-au recunoscut faptele. „În urma acestor declaraţii, instanţa a decis disjungerea dosarului şi astfel, cei care au mărturisit vor fi judecaţi separat. Dintre aceştia, 25 se află, în prezent, în stare de arest, iar alţi doi sunt judecaţi în stare de libertate”, a declarat Ildiko Glăman. În plus, 17 dintre contrabandişti au depus cereri de liberare sub control judiciar şi urmează ca magistraţii să decidă dacă admit sau resping aceste cereri.
Avocaţii au depus cereri de recuzare
Tot la ultimul termen de judecată din dosar, avocaţii contrabandiştilor s-au arătat nemulţumiţi faţă de completul de judecată şi faţă de procurorii de la Crimă Organizată. „Au fost depuse cinci cereri de recuzare – patru împotriva judecătorului şi una împotriva procurorului, însă toate au fost respinse”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului.
Judecarea dosarului „Trabucul lui Moş Crăciun” a început la jumătatea lunii martie. Dintre cei 74 de inculpaţi, 63 se află, în prezent, în spatele gratiilor şi nouă sunt judecaţi în stare de libertate, în timp ce Viorel Ianţoc, din Arad, şi Constantin Văduva, din Timişoara, sunt căutaţi, întrucât pe numele lor au fost emise mandate de arestare în lipsă. (C. Ghenea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…