Au început colindele la Consiliul Județean. După ce, în 2020, pandemia a oprit colindatul la Consiliul Județean Hunedoara, în acest an, conducerea instituției a găsit o soluție pentru ca glasul colindelor care binevestesc venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, să răsune din nou.
Artiști cunoscuți „Iată, vin colindători…”
Pe scena care a fost instalată în curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara, vor urca pe rând elevii de la școlile din județ pentru care au fost deja pregătite daruri, dar și grupurile de colindători care, în fiecare zi de la ora 14, vor susține programe artistice.
Între cei care vor vesti bucuria Nașterii Domnului se numără cunoscuți artiști din județul nostru, Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Eugen Mihăilă, Aida Busuioc, Adriana Anghel, Alisa Toma, Denisa Mureșan, Eugen Pistol, Mihai Petreuș, Nelu Ban Fântână, Mariana Suciu, Viorica Brândușan, Ansamblul Folcloric „Drăgan Muntean”, dar și ansambluri și corale cunoscute.
Vineri, 17 decembrie, Ceata de la Boroaia (Suceava) va aduce pe scena evenimentului tradițiile de sărbători din zona Moldovei.
„Elevii clasei a III-a B din cadrul Liceului Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva din Deva au fost primii colindători veniți la Consiliul Județean Hunedoara să vestească Nașterea Mântuitorului.
Am întâmpinat grupul de colindători alături de colegii mei din conducerea instituției și de angajați ai administrației județene și ai instituțiilor subordonate.Moș Crăciun, darnic ca de obicei, le-a oferit copiilor dulciuri și cărți.Le mulțumim pentru colind și le dorim sărbători fericite!”, a afirmat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…